Incotro omule?
Poti să faci din ziua de azi tot ce doresti !
Deschide ochii si priveste Lumina si Adevarul! Poti sa faci din ziua de azi tot ce doresti. Trebuie sa ai credinta ca poti s-o faci si ca o vei face.
Sa recunoasteti mana lui Dumnezeu
Fiti binecuvantati orice veti alege.
LABIRINTUL - Cine va câștiga la sfârșitul zilei?
Chiar daca el se crede buricul universului si in micimea sa se lasa convins de soapte intunecate care ii gadila Ego-ul si care ii spun ca e cel mai tare, omul acestei planete, are o arie foarte restransa de cunoastere; numai de aici si pana dincolo. Numai cand ajungi si afli un dram de adevar din oceanul cunoasterii adevarate, intelegi cat de nestiutor traiesti aici in lumea asta, indiferent de meseria pe care o ai. Unii au avut un destin in care au avut parte de invatatura, multa invatatura, iar altii au calatorit mult in toate zarile pamantului - aparent, ei au o alta cunoastere fata de ceilalti . Indiferent in ce tabara te afli, ce destin ai in aceasta viata, poti sa fii convins ca nimic nu e la intamplare; fiecare a primit exact ce are nevoie sufletul sau, pentru ceea ce urmeaza sa se petreaca pe pamant. Nimeni nu este dezavantajat in vreun fel.
Chiar daca la prima vedere nu pare, exista
beneficii incredibile în perioada prin
care treci azi. Aceasta include posibilitatea de a va redefini cine sunteți, de
a vă trezi autenticitatea, unicitatea și de a vă aduce esența sufletului în
lume. Amintiți-va ca sunteți într-o călătorie grozavă care nu numai că va aduce
beneficii ființei umane, ci aduce și
transformare și schimbare sufletului vostru, descendenților voștri strămoși și
generațiilor viitoare. De tine depinde ce alegere faci.
Lasă înțelepciunea sufletului să te ghideze și să găsească modalități de a reînvia speranța într-o lume pe moarte.
Aveți alături de voi și în spatele vostru o legiune de îngeri. Aceștia vă susțin. Vă șoptesc idei care duc la alegeri de toate dimensiunile, pozitive, de colaborare și constructive. Acestea pot fi rugăciuni, apeluri telefonice, postări, articole, discursuri …. Nu există mici o mișcare fara un rost dar, fiecare dintre ele, vă duce mai aproape de iubire, pentru că, în cele din urmă, sălașul vostru este acolo in iubire.
E timpul să alegi și să decizi.
Faceți tot, la ceea ce vă puteți gândi ca să promovați iubirea și libertatea și vindecarea și reformarea…. Reforma este necesară și are legătură cu acest moment. Vă ”re-formați” acum societatea și sistemul de guvernare. Aveti acum posibilitatea sa alegeti si sa va ”re-formați” acum chiar si pe voi insiva. Veniți în acest moment cu intenție și sa stiti ca nu sunteți ne-echipați pentru această treabă.
Aveți acum în fața voastră posibilitatea să manifestați vindecarea. Va fi diferită de orice ați experimentat înainte, datorită scopului său. Este vindecarea lumii voastre.
Întotdeauna promovați iubirea pentru că acolo veți găsi libertatea pe care o căutați. Iubirea vă cere să-i acceptați pe toți participanții și să-i întâmpinați cu bucurie.
Iubirea si libertatea… Agățându-vă de ele în gândirea și în conversațiile voastre, promovându-le în postări și acțiune, veți vedea puterea lor de a vă uni. Puterea lor de a vă conecta și uni, de-a vă aduna și construi comunități, de-a întări și susține; este cu mult mai puternică decât forța distrugerii. Vă angajați acum într-un fel de război al frecvenței.
Trebuie să aveți încredere în voi. Intuiția vă va spune în ce direcție să o luați. Trebuie să ne oprim și să vedem ce putem învăța. Toate cartile care s-au scris despre New Age, discutii si comentarii despre ascensiune, nemurire, guru si alti maestri; cu totii v-au explicat, cum a fost drumul lor catre adevar, cum au gasit ei calea catre lumina. Pana la urma, esenta si scopul tuturor, este gasirea caii catre libertate, si catre lumina Divina.
Voi, trebie sa stiti ca fiecare are povestea sa si nu exista doua la fel pe tot pamantul. Destinatia este aceiasi pentru toti, insa, drumul este asa cum il vede , il simte si il alege fiecare.
A crede că nimic nu se schimbă pe Pământ, că totul merge prost nu ajută ...
Și găsirea drumului nu este o energie de supraviețuire de care avem nevoie acum, ci, o energie renascentistă.
Inseamnă să te recunoști și să fii foarte clar despre ceea ce este necesar în tine. Daca descoperi in tine puterea de a intelege ce ai gresit si de ce, daca intelegi ce te deranjeaza si de ce , daca intelegi ce teama ai in tine si de unde vine, vei putea sa intelegi si ca iubirea este esentiala pentru tine, ca doar ea este cea care te poate scoate din acest labirint urat si intunecat in care ne zbatem aceasta viata.
Cine ne-a indrumat gresit pasii pana acum in acest labirint ?
Cine a dorit ca noi să ne pierdem si să nu mai fim in stare să găsim lumina si să si uităm cine suntem si că dorim să iesim ?
Va fi provocator în perioada următoare...si fiecare din voi a stiut incă inainte de nastere că asa va fi . Ascultati soaptele ingerilor care vă sulfa in ureche si incetati odată pentru totdeauna să vă pierdeti energia si să tot căutati vinovati căci scopul nostru este cu totul altul.
Cine va câștiga la sfârșitul zilei? … depinde de alegerea voastra a fiecaruia din voi.....
Fiți frumoși și frumosul va deveni viața voastră
Să-ți fie frică doar de moartea fără Dumnezeu!
Manifestatorul Noului Pamant
Eu sunt Manifestatorul Noului Pamant.
Va scriu cateva randuri in care am sa va spun ca am sosit aici pe acest pamant cu ceva ani in urma, nu conteaza numarul , ci ceea ce am eu de facut aici printre voi.
Sunt manifestaorul constiintei pamantene, deci constiinta voastra este constiinta mea de zi cu zi. Nu puteti sa fugiti de ceea ce eu aduc in constiinta voastra zilnic; asa va fi permanent de acum incolo, nu o sa se mai schimbe nimic in mersul lucrurilor pe acest pamant.
Ati avut o constiinta umana, acum este timpul sa aveti si o constiinta Dumnezeu. Fara aceasta constiinta nu puteti sa existati, nu merge sa mai traiti avand doar o constiinta mica de om, ce nu intelege mare lucru de la viata ,de la tot.
Sunteti si voi Ingeri intrupati, sigur ca ati uitat acest lucru, iar acum Dumnezeu a decis sa va formati o constiinta Dumnezeu, sau una de Ingeri intrupati, altfel veti fi nevoiti sa parasiti acest pamant intr-o zi din viitor. Cu ascensiunea nu este deloc de glumit,asa ca ori ascendeti,ori plecati de aici.
In mesajele viitoare o sa spunem poate mai multe informatii, acum trebuie sa invatati calea ascensiunii personale, dar si cea planetara, ca ascensiunea aceasta nu este una individuala, ci una planetara, deci toti trebuie sa ascendeti in constiinta la un moment dat cand se va da startul la o noua constiinta aici pe planeta.
Deocamdata se face munca de ascensiune, multi incearca sa aduca constientizare, deci mare grija cu aceasta constientizare, sa nu va furati singuri caciula spunand ca sunteti pe drumul bun, si in realitate sa nu stiti mai nimic de ascensiune.
Manifestatorul
Atunci când pare că nu mai este speranță
Este sfârșitul unei epoci, sfârșitul uniei lumi așa cum o cunoaștem noi. Lucrurile au mers mult prea departe, iar răul nu-și mai poate găsi loc multă vreme aici. Lumea se cerne.
Viața noastră, a pămantenilor, devine zi de zi tot mai tensionată și se năruie pas cu pas. Unii încă nu realizează. Alții sunt constienti și văd realitatea din jur. Fie că realizează , fie că nu , omul se zbuciumă cu viața sa, și are de făcut alegeri importante pentru drumul său mai departe.
Cei ce trăiesc cu adevărat în Dumnezeu și cu credința în Dumnezeu, toată viața lor este ferită de marile obstacole, totul decurge frumos si lin. Inima lor e plină de bucurie, trăiesc în bucuria care se revarsă din inima lor. Bucuria este sentimentul implinirii, a regasirii lui Dumnezeu în voi, a multumirii de sine, a incetării căutărilor în alții, a lucruilor care sunt în voi, căci, Dumnezeu în viața oricărei ființe, inseamnă bucurie. Cine are credință e un om fericit.
Credința e ca o încredere de neclintit în nevăzut.
Credință în cunoașterea adevărului absolut, indiferent de ceea ce auziți sau vedeți în jurul vostru.
Credința voastră va rămâne de neclintit atunci când veți fi înconjurați de întuneric. Va fi lumina căutată de cei fără propria iluminare. Va fi forța necesară să continuați atunci când pare că nu mai este speranță.
Atunci va fi evidentă ca adevăr; O Lumină care a rămas în timp ce toate celelalte s-au prăbușit în jurul ei .
Lumina este dintr-o altă lume, poate, pentru cei care nu și-o cunosc pe-a lor. Tu ești Lumina lumii tale, omule !
Atunci când pare că nu mai este speranță, atunci când veți fi înconjurați de întuneric, credința este cea care va rămâne de neclintit, iar voi veți fi cei care veți aduce Lumina – voi, cei care sunteți Lumina.