Atunci cand in drumul vietii, se intampla sa gasesti acel
“glas” care stie sa vorbeasca in limba inimii tale, simti ca totul in jurul tau
prinde viata, ca Dumnezeu se arata in fiecare petala de floare si in fiecare
fir de nisip. Visele tale prind aripi si iti dai seama ca daca ai vrea, chiar ai
puterea sa si zbori. Chiar daca ai temeri in ceia ce te priveste,
chiar daca esti nesigur, traiesti cu ideia ca vei fi calauzit si in final vei
ajunge unde este locul tau.
Daca ai
fost cu inima curata si ai trait in ADEVARUL Divin, si ai fost inselat cu buna
stiinta si nepasare, este clar ca locul tau este in alta parte. Dumnezeu va
avea grija ca drumul existentei tale sa te duca ACASA, printre cei asemenea
tie. Mai devreme sau mai tarziu vei primi ceia ce tu insati daruiesti celor din
jurul tau.
Indiferent cate piedici iti sunt puse intentionat in drumul vietii ,
indiferent de domeniu, doar ca sa fii constrans, trebuie sa
intelegi si sa stii, ca niciodata nu vei fi abandonat de Dumnezeu. Doar
TU insati esti cel care PERMITE si accepta ceia ce traiesti. Tu esti cel ce
ALEGE. Aici, pe Pamant , ASTA E LEGEA !
Poate ca
se fac presiuni asupra voastra in fel si chip, incercandu-se obtinerea
acordului vostru dar, voi singuri, sunteti cei ce aleg ceia ce vor sa traiasca,
acceptand anumite lucruri.
Iubeste,
daca iti place si te atrage cineva, dar, NU permite ca acea fiinta sa te
umileasca prin lipsa de respect. Tu iubeste cu toata inima ta, NU judeca, dar
mai bine indeparteaza-te de cel care nu respecta iubirea ta caci nu te
merita. Stai in linistea ta si ai sa simti cum , “Dincolo de
tine si lumea asta din jur, te vei gasi pe tine insati!”
In
linistea din launtrul tau iti vei simti sufletul. Inima va sti sa-ti
descifreze simtamantul pe care sufletul tau il are… vei stii ceia ce simte si
ce vrea. S-ar putea sa ramai chiar surprins de cata putere vei simti .
Nu ignora acest
simtamant, caci asa esti calauzit!
ACESTA E
GLASUL LUI Dumnezeu !
Simte si
lasa-te calauzit caci nu gresesti. Nu te impotrivi. Tot ce trebuie sa faci este
sa existi si sa lasi totul sa se desfasoare natural. Gaseste-ti pacea si
armonia si mergi increzator mai departe.
Maine e o noua zi
minunata!
Traiti in pace si iubire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu