Un rege avea un fiu deştept şi curajos. Ca să-l pregătească pentru a înfrunta viaţa, îl trimise la un bătrân înţelept.
– Luminează-mă: ce trebuie să ştiu în viaţă?
– Vorbele mele se vor pierde precum urmele paşilor tăi pe nisip, dar o
să-ţi dau totuşi câteva sfaturi. În drumul tău prin viaţă, vei întâlni
trei porţi. Citeşte ce scrie pe fiecare dintre ele. O dorinţă mai
puternică decât tine te va împinge să le urmezi. Nu încerca să te
întorci, căci vei fi condamnat să retrăieşti din nou şi din nou, ceea ce
încerci să eviţi. Nu pot să-ţi spun mai mult. Tu singur trebuie să
treci prin asta, cu inima şi cu trupul. Acum du-te! Urmează drumul
acesta drept, din faţa ta.
Bătrânul înţelept dispăru şi tânărul
porni pe drumul vieţii. Nu după mult timp, se găsi în faţa unei porţi
mari, pe care se putea citi:
SCHIMBĂ LUMEA.
Asta era şi intenţia mea, gândi prinţul, căci chiar dacă sunt lucruri care îmi plac in această lume, altele nu-mi convin deloc.
Atunci începu prima sa luptă. Idealul său, abilitatea şi vigoarea sa îl
împinseră să se confrunte cu lumea, să întreprindă, să cucerească, să
modeleze realitatea, după dorinţa sa. El găsi plăcerea şi beţia
cuceritorului – dar nu şi alinarea inimii. Reuşi să schimbe câteva
lucruri, dar multe altele îi rezistară.
Anii au trecut. Într-o zi, îl întâlni din nou pe bătrânul înţelept, care-l întrebă:
– Ce-ai învăţat tu pe acest drum?
– Am învăţat să deosebesc ceea ce e în puterea mea, de ceea ce îmi
scapă; ceea ce depinde de mine, de ceea ce nu depinde de mine.
– Bine, zise bătrânul. Foloseşte-ţi forţele pentru ceea ce stă în puterea ta şi uită ceea ce-ţi scapă printre degete.
Şi dispăru.
Puţin după această întâlnire, prinţul se găsi în faţa celei de-a doua porţi, pe care stătea scris:
SCHIMBĂ-I PE CEILALŢI.
Asta era şi intenţia mea, gândi el.
Ceilalţi sunt sursa de plăcere, bucurii şi satisfacţii – dar şi de
durere, necazuri şi frustrări.
Prin urmare. se ridică contra a tot ce-l deranja sau nu-i plăcea la cei
din jurul sau. Încerca să le pătrundă în caracter şi să le extirpeze
defectele. Aceasta a fost a doua luptă a sa.
Într-o zi, pe când medita asupra
utilităţii tentativelor sale de a-i schimba pe ceilalţi, îl întâlni din
nou pe bătrânul înţelept, care-l întrebă:
– Ce ai învăţat tu, pe acest drum?
– Am învăţat că nu ceilalţi sunt cauza sau sursa bucuriilor sau
necazurilor, a satisfacţiilor sau înfrângerilor mele. Ei sunt doar
prilejul, ocazia care le scoate la lumină. În mine prind rădăcină toate
aceste lucruri.
– Ai dreptate, spuse bătrânul. Prin ceea ce ceilalţi trezesc în tine, ei
te descoperă pe tine însuţi, în faţa ta. Fii recunoscător celor care
fac să vibreze în tine bucuria şi plăcerea, dar şi celor care fac să se
nasca în tine suferinţa sau frustrarea, căci prin ei viaţa îţi arată ce
mai ai încă de învăţat şi calea pe care trebuie s-o urmezi.
Nu după multă vreme, prinţul ajunse în faţa unei porţi pe care scria:
SCHIMBĂ-TE PE TINE ÎNSUŢI.
Dacă eu sunt cauza problemelor mele, atunci înseamnă că asta îmi rămâne de făcut, îşi zise el şi începu lupta cu el însuşi.
Caută să pătrundă în interiorul său, să-şi repare imperfecţiunile şi
defectele, să schimbe tot ce nu-i plăcea în el, tot ce nu corespundea
idealului său.
După câţiva ani de luptă cu el însuşi, după ce cunoscu câteva succese,
dar şi eşecuri şi rezistenţă, prinţul îl întâlni iarăşi pe bătrânul
înţelept, care-l întrebă:
– Ce ai învăţat tu, pe acest drum?
– Am învăţat că există în noi lucruri pe care le putem ameliora, dar şi altele care ne rezistă şi pe care nu le putem învinge.
– Aşa este, spuse bătrânul.
– Da, dar m-am săturat să lupt împotriva a tot, a toţi şi chiar împotiva
mea! Oare nu se termină niciodată? Îmi vine să renunţ, să mă dau bătut
şi să mă resemnez.
– Asta va fi ultima ta lecţie, dar înainte de a merge mai departe,
întoarce-te şi contemplă drumul parcurs, răspunse bătrânul şi apoi
dispăru.
Privind înapoi, prinţul văzu în departare spatele celei de-a treia porţi pe care stătea scris:
ACCEPTĂ-TE PE TINE ÎNSUŢI.
Prinţul se mira că n-a vazut aceste cuvinte, atunci când a pătruns prima dată prin acea poarta, dar în celălalt sens.
În luptă devenim orbi, îşi spuse el. Şi mai văzu zăcând pe jos, peste
tot în jurul lui, tot ce a respins şi a învins în luptă cu el însuşi:
defectele, umbrele, frica, limitările.
Le recunoscu pe toate şi învăţă să le accepte şi să le iubească. Învăţă
să se iubească pe el însuşi, fără să se mai compare, să se judece, să se
învinovăţească.
Îl intalni din nou pe bătrânul înţelept, care-l întrebă:
– Ce-ai învăţat în plus, pe acest drum?
– Am învăţat că a urî sau a detesta o parte din mine, înseamnă să mă
condamn să nu fiu niciodată de acord cu mine însumi. Am învăţat să mă
accept în totalitate, necondiţionat.
– Bine, acesta este primul lucru pe care nu trebuie să-l uiţi în viaţă, acum poţi merge mai departe.
Prinţul zări în departare, cea de-a doua poartă, pe spatele căreia scria:
ACCEPTĂ-I PE CEILALŢI.
Şi în jurul lui recunoscu toate
persoanele pe care le-a întâlnit în viaţa sa – pe cei pe care i-a iubit
şi pe cei pe care i-a urât, pe cei pe care i-a ajutat şi pe cei pe care
i-a înfruntat. Dar, spre surpriza sa, acum era incapabil să le vadă
imperfecţiunile, defectele, lucrurile care altădata îl deranjau enorm şi
impotriva cărora luptase.
Bătrânul înţelept apăru din nou şi-l întrebă:
– Ce-ai învăţat mai mult decât prima dată, pe acest drum?
– Am învăţat că, fiind în acord şi armonie cu mine însumi, nu mai am
nimic de reproşat celorlaţi şi nici nu mă mai tem de ei. Am învăţat să-i
accept şi să-i iubesc aşa cum sunt.
– Bine, acesta este cel de al doilea lucru pe care trebuie să-l ţii minte.
Continuând drumul, Prinţul zări prima poartă, prin care trecuse cu mult timp în urmă şi văzu ceea ce era scris pe spatele ei:
ACCEPTĂ LUMEA.
Privi în jurul său şi recunoscu acea
lume pe care a dorit s-o cucerească, s-o transforme, s-o schimbe. Fu
izbit de lumina şi frumuseţea tuturor lucrurilor, de perfecţiunea lor.
Şi totuşi, era aceeaşi lume de altă dată. Oare lumea se schimbase, sau privirea sa? Atunci se ivi bătrânul, care-l întrebă:
– Ce-ai învăţat pe drumul acesta?
– Acum am învăţat că lumea este oglinda sufletului meu. Că eu nu văd
lumea, ci mă văd în ea. Când sunt fericit, lumea mi se pare minunată;
când sunt necăjit, lumea îmi pare tristă. Ea nu este nici veselă, nici
tristă. Ea există, atât. Nu lumea mă necăjea, ci starea mea de spirit şi
grijile pe care mi le făceam. Am învăţat să o accept fără să o judec,
fara nici o condiţie.
– Acesta este cel de al treia lucru important pe care nu trebuie să-l uiţi. Acum eşti împăcat cu tine, cu ceilalţi şi cu lumea!
Eşti pregătit să porneşti spre ultima încercare: trecerea de la liniştea
împlinirii, la împlinirea liniştii, spuse el şi dispăru pentru
totdeauna.
“Daca vrei sa trezesti
intreaga omenire, atunci trezeste-te tu pe de-a-ntregul; daca vrei sa
elimini suferinta din lume, atunci elimina tot ce este intunecat si
negativ in tine.
Cu adevarat, cel mai mare dar pe care il ai de oferit este propria ta transformare!”
inteleptul era Lao Tzu
