Mai
devreme sau mai târziu, vine o clipă în viața fiecărui om când
sufletul se trezește. Deschizi ochii și privești în jurul tău și
parcă abia atunci începi să observi, să vezi și să înțelegi ce se
petrece în jurul tău. Uneori ți se pare tare nefiresc ce vezi, ce
se petrece, și te întrebi; „Cum de nu am realizat pâna
acum?...am fost orb?” E ca o revelație. Lumina intelegerii te
inundă și înțelepciunea luminii Divine îți arată adevărul.
Îți
trebuie o minte deschisă, liberă de prejudecăti și atasamente, ca să
poți înțelege cu adevărat ce vezi în jurul tău; și cel mai
tare, ai nevoie de acceptare.
Ca
să accepți că tu însăți ești altceva, total diferit de marea
de oameni care se află în jururl tău ..... sau altfel spus, sa
înțelegi că ești diferit și singur în mijlocul mării de
oameni, ai nevoie și de puțin curaj căci altfel te poți pierde ,
te poți "inneca" printre ei.
Începi
sa îți pui tot felul de întrebări;...”ce caut eu aici? ...ce
rost are prezenta mea aici?.... dacă am venit cu o menire anume, de
care am ajuns să răspund și să o îndeplinesc?....
Stim
ca nimic nu este întâmplător . Creatorul a făcut un univers
perfect- totul este acolo unde trebuie să fie, în locul și
momentul ideal. Că am fost trimisă sau că m-am oferit singură să
vin aici, nu mai are nici o insemnatate. Ma întreb ; „Oare am
reușit să mă ridic la nivelul cerut de El, Creatorul?”
Îmi
este greu! - nu pentru ceea ce fac, nu pentru viața pe care o duc,
ci pentru că sufletul meu simte și tanjeste după anumite chestii
pe care lumea asta nu le are. Sunt tot mai dese momentele în care
dorul de ceva anume , mă face să mă simt tare singură .
Uneori,
când se intamplă ca moralul să îmi fie la pământ, îmi spun că poate nu sunt
importantă, că poate sunt un pion fără mare importanță pe „tabla
de sah”, care poate fi sacrificat oricând....asa că de ce s-ar
sinchisi cineva de mine și de ceea ce simt și doresc?
Am
obosit însă să mă mai compătimesc, și nu-mi mai plâng de milă. Am
învățat cu durere pe pielea mea, ca EU și numai EU sunt cea mai
importantă pentru mine insămi. Nu mai aștept recunoasterea
NIMANUI, și nici vre-un semn din partea cuiva. Îmi clădesc o viață
cât mai comodă și confortabilă, cu activități plăcute. Îmi
aleg persoanele cu care chiar doresc sa port o conversație. Restul
....e tăcere. Înteractiunea cu cei din jur, este cât mai
restransă. Nici cei de lângă mine nu mă cunosc cu adevărat....
Ca un pom, crescut pe o stâncă care se ridica deasupra mării.
Pomul se oglindeste în apa lumii din jur, vede clar și înțelege
ce este și sus și jos....dar trăiește intre lumi... neacceptat încă de
cer și marginalizat de „pământ”.
Tăria
de suflet de care ai nevoie ca să dăinui, ți-o construiesti singur,
căci altfel te prăbusesti. Trebuie să cauți în adâncul inimii
tale să te uiți la tine însăți ca să înțelegi, ce e mai bine
pentru tine să alegi. Cărarea evolutiei spirituale este extrem de
ingustă. Trebuie să cumpănesti bine ce alegi să iei cu tine mai
departe în călătoria ta, și ce lași și abandonezi pentru
totdeauna.
Echilibrul
este esential....altfel oricând te poți prăbuși. Oricat de
dureros ar parea câte un pas al vieții, sau câte un moment, este
important să-ți urmezi telul.
Pentru
mine, importanta este „stânca” pe care am găsit-o ca reazem,
sprijin, călăuza, intre cele doua lumi, ca o fiinta dătătoare de
viață și moarte....parte și ea din Dumnezeu.
În
dorul și singuratatea acestei lumi străine mie, chiar daca este si ea tot parte din Dumnezeu,
„Ma
rog la tine Inger drag!
Să
fii alături de mine mereu
Să
mă ajuti să inteleg
Ce
fel de lume este aceasta
Să
mă inveti de rău ca să mă apăr
Să
mă inveti ca să iubesc
Să
mă inveti să protejez sufletul meu
Să
imi arăti calea spre Dumnezeu
Să
te arăti de e nevoie
Si
ochilor mei orbi.
Să
te aud!
Că
fara glasul tău sunt pierdut in lumea asta
Unde
nimeni nu ne vede, nimeni nu ne aude.
Iti
multumesc ca imi esti alături
Si
la bine si la greu.
Te
rog nu ma lăsa in asta lume singur
Fără
iubirea ta.”
Doamne, iti multumesc că mă tii la pieptul tău, să mă bucur vesnic de iubirea ta !
