Găsește lumina din tine si trăieste Adevărul

 


  Găsește lumina în tine, zeul din tine, eul superior.   Treseste-te din somn si traieste cu adevarat , constient.
Ești o ființă care deține toată cunoașterea lumii, a Universului.  Ai ajuns atât de jos pentru că ai limite aici. Te-ai născut fără nici o conoștință, deci ceea ce știi sunt doar învățăturile acestei lumi.  Fii foarte atent că ce ai cunoscut si invatat aici, nu este buricul acestui Univers, astfel încât să considerați învățăturile de aici unice, să păstrați și  sa le considerati adevărul absolut!
  Tot ce este aici pe această planetă sunt învățăturile umanității. De unde provin ele?.... nu se știe clar de unde provin, dacă sunt cumva aduse de alte ființe din alte lumi sau sunt pur și simplu coarnele conducatorilor celor din trecut, care au trebuit să tină gloata in mană să fie docilă, să o poată manevra mai usor, si cum  nu era nici prea multă conștientizare în trecut, si cum numai anumiti oameni aveau acces la invătătură.. atunci, iată astăzi rezultatul;   Omul crede cu tarie ce i s-a "băgat pe gat" de generatii intregi. Nu lua de bun , tot ce spune lumea, iar apoi sa te lasi tarat si incorsetat de dogme. Incearca sa afli adevarul.

Conform istoriei consemnate in acte si cronici, în anul 325 impăratul Constantin a convocat la Niceea primul conciliu ecumenic al bisericii creștine, care atunci A PUS BAZELE DOGMATICE  SI CANONICE  ale acestei religii crestine, definind mai precis dogmele creștine de astăzi, drept răspuns la provocarea reprezentată de erezia arianistă . Erezie a fost considerat  de atunci orice altceva care incălca legea dată de el.  A ars pergamente lăsate de apostoli , inscrisuri istorice de la Marea Moartă, … a schimbat tot ce dorea in biblie, ca să nu stie omul de rand, pentru a fi cat mai usor de condus. Toți episcopii prezenți atunci s-au declarat de acord cu pozițiile teologice majore propuse de proto-ortodoxie, dat fiind că în acel moment alte forme de creștinism fuseseră  deja excluse, suprimate, reformate sau distruse.

Ceea ce creștinii numesc  Vechiul Testament din Biblie, este rezultatul activității a circa 100-150 scriitori diferiți, provenind din cărturarii aflați în serviciul conducătorilor politici și clericali din regatele Israelului și Iudeei antice. Cărțile acestea au fost adunate în secolele I-II d.Hr. pentru a forma prima Biblie  ebraica si reprezinta in mare parte DOAR istoria poporului evreu de la facerea lumii pana in acele vremuri...
 
Scrierea Noului Testament s-a încheiat în jur de 120 d.Hr.  Modificarea  sa facuta de imparatul Costantin la primul conciliu ecumenic al bisericii creștine  din anul 325 de la Niceea,  a continuat cu nenumarate modificari (stergeri de text sau adaugiri in functie de interese) , până în anul 1522 d.Hr, aceasta fiind ultima modificare consemnata de istoricii vremii.  La origini a avut cincisprezece sau șaisprezece autori .
Invătăturile lui Isus lăsate omului, au fost denaturate  sau scoase total din context pentru ca omul să inteleagă cu totul altceva, sau , ce se dorea de capii bisericii.

Mai tarziu, tot  erezie  si necredintă a fost considerată  incalcarea legii , si de catre INCHIZITIE, care a omorat milioane de oameni…chiar daca azi nu se sufla un cuvant despre acest holocaust.

Iata deci , daca priviti putin in urma in istorie, daca aveti o minte deschisa si doriti sa intelegeti, legea pamantului a fost hotarata , scrisa si aplicata de pamanteni , oamenii conducatori din trecut ai acestei planete; nu de nu stiu ce inger sau arhanghel. OMUL si-a facut-o singur cu mana lui.  A acceptat in nestiinta sa de viata si de carte, sa fie doar o OAIE din turma, iar, daca s-a intamplat vreodata ca cineva sa intuiasca sau sa inteleaga adevarul, a fost alungat,  umilit si omorat.  Intunecatii acestei planete si-au facut bine treaba inseland, zapacind si dezbinand bine lumea... ba i-am ridicat la rang de sfinti si ii si cinstim acum ( 21 mai - Sfintii Constantin si Elena (mama lui), ca doar despre ei e  vorba). Daca nu ma credeti , nu va ramane decat sa cititi putina istorie.  

 Omule, găsește adevarul si alege-ti apoi calea cea buna.  Lasă-i pe alții care nu pot sa inteleaga, cu credințele lor , si gaseste adevarul tau. Fii bun , iubitor si luminos asa cum te-a creat Dumnezeu. Uita de umilinta si nu te mai tara in genunchi. Nu mai cersi, caci  Dumnezeu a pus liberul arbitru in mana ta si ai viata in mana ta. Ai puterea de-a alege unde sa te duci ; catre lumina Sa, fiind bun si traind o viata frumoasa, sau catre intuneric traind toate cate le poti trece. 
Nimeni nu te opreste sa alegi cum vrei tu. Deschide ochii. Fii bun si bland si intelept iar viata ta va fi la fel.
 

Fiti binecuvantati de Dumnezeu cu intelepciune  

Intelegere si ingaduinta

 





   Nu toti cei din jurul vostru au aceiasi intelegere, pentru ca nu toti sunt la acelasi grad de evolutie a sufletului. Nu toate fiintele au aceiasi  putere de a intelege sau aceiasi putere de a discerne.
Ceea ce unora li se pare firesc , altora li se pare de neconceput.
Ceea ce unii intuiesc cu usurinta, altora li se pare fantastic.
Felul in care aleg unii cu nonsalanta sa se comporte cu cei de alaturi , altora li se pare de prost gust , o lipsa totala de omenie si o considera o proasta crestere sau chiar rautate.
Fiti intelepti si nu judecati pe nimeni. Aduceti pace si armonie acolo unde se poate si atat cat se poate.
A avea intelegere pentru cel de langa voi, nu inseamna a-i  permite sa va umileasca, doar pentru ca el nu are puterea de a intelege.  Cu tact si multa rabdare, ii puteti explica, si cumva, puteti aduce armonia in casa pentru linistea sufletului vostru trezit.
A avea ingaduinta inseamna a  ierta ceea ce fiintele de langa voi , nu au puterea de a intelege, sau nu au puterea si indrazneala sa priveasca dincolo de ceea ce s-a impamantenit in viata lor .
Apreciati  intelepciunea  pe care  o intuiti in voi si multumiti. Tot ce ai tu si tot ce observi  la  ceilalti , vine de la Dumnezeu.  Fiecare fiinta este acolo in drumul vietii tale cu un scop precis ales de Sinele tau. De la fiecare aveti ceva de invatat . Din fiecare intamplare este ceva de luat aminte , care sigur va va folosi . Totul are un scop.
Binecuvantati  deopotriva  si iubiti si pe cel ce va zambeste si va mangaie , si pe cel ce incearca sa va domine sau va necajeste.
Binecuvantati si pe cel ce va  face daruri  dar si pe cel ce ati constatat ca va  fura.
Binecuvantati si iubiti toata creatia lui Dumnezeu. 
Toate, fiecare in parte, au rostul si menirea lor.
Cand nu ai ajuns inca, sa  ai puterea de a iubi si intelege tot ce e in jurul tau, fie ca il consideri bun sau fie ca il consideri rau, si nu ai puterea de a pretui  darurile lui Dumnezeu, inseamna ca inca mai ai de invatat .
Cand vei sti ce inseamna a iubi, vei sti sa ingrijesti tot ce ti-a fost incredintat de Dumnezeu in drumul vietii tale..
Cand vei sti ce inseamna cu adevarat  A  IUBI , vei sti sa fii intelegator si vei avea ingaduinta pentru tot ce e in jurul tau.
Avand  ingaduinta si intelegere pentru ceia ce te inconjoara , vei pretui ceea ce Dumnezeu reprezinta , caci  El  este pretutindeni , in tot si in toate deopotriva in lumea ta, doar pentru a te ajuta sa stii , sa experimentezi.
Iubiti cu intelegere si ingaduinta.

Namaste.



IUBIND , omul va cunoaste pe Dumnezeu !

 






  Viata traita in bucurie , cu zambetul pe buze , aduce pacea sufletului , iar iubirea daruita te insanatoseste si te face sa te simti implinit. …golul acela din inima dispare! Lacrimile , bolile, neajunsurile , neintelegerile …. toate dispar incet, pentru ca iubirea purifica si transforma.  Iubirea are o asemenea forta caci ea este insasi energia divinitatii. De aceia se tot spune ca  DUMNEZEU  este  IUBIRE
    Deci putem spune ca ,la fel ca si Dumnezeu , iubirea este pretutindeni. Este deajuns sa fii atent in jurul tau , si o poti recunoste oriunde in jur.  Abia atunci , devii constient si iti dai seama  ca daca doresti sa o vezi, si sa o simti, ea este la tot pasul… un gest stangaci de mangaiere, o mana de ajutor, un zambet ingaduitor sau iertator,  o amabilitate, si pana si  in miscarile si gesturile pasarilor si animalelor o poti recunoaste ….
   Pentru ca sufletul tau sa fie multumit, pentru ca tu sa te simti impacat si implinit, sa nu ai parte de  impresia  de viata fara rost ,ca esti al nimanui si pierdut, este deajuns sa iubesti.  Daruind iubire , o vorba  buna si-un zambet celor din jur, ai sa-ti dai seama intr-o zi ca bucuria fara un motiv anume iti  insenineaza ziua , iar universul si divinitatea iti trimite inzecit  iubirea daruita de tine altora. 
   
   Nu va fie teama ca veti fi ridicol si ca veti fi judecat!  Oricui  ii face placere sa primeasca iubire  sub orice forma , chiar daca la inceput nu vor sa recunoasca  asta.  Pana si unui animal ii place si devine docil cand primeste iubire si mangaiere. Si sufletul lor tot de Dumnezeu a fost creat si recunoaste acest sentiment.
   
    Incercati, si veti cunoaste pe Dumnezeu  in inima voastra.  Nu aveti nevoie de cuvinte potrivite, de incantatii sau orice fel de alte rugaciuni. Doar o inima curata , iar sufletul vostru isi va aminti de mangaierea celui ce l-a creat.

    Nu aveti nevoie de un preot sau un duhovnic care sa va traduca ceea ce veti simti in inima voastra. Acea bucurie si beatitudine inconfundabile , sunt de nedescris si unice. Doar cine simte in inima lui aceste trairi , poate sa isi dea seama si sa aprecieze pe deplin. Lasati IUBIREA  DIVINA sa inunde fiinta voastra si veti cunoaste pacea care intrece orice inchipuire.
   

       Nu mai ezitati !  Este sansa omului de a cunoaste pe Dumnezeu!

 

 

 

DUMNEZEU IN VIATA TA

 


 

 

Consideri că Dumnezeu este deja în viața ta? Trăiești cu gândul la el ? Te întrebi ce ar spune EL despre alegerile pe care le faci la tot pasul ? Este vie în tine ideia că fără îngăduința SA, nimic nu se leagă ? Gândești vreodată că poate nu e mulțumit cu ceea ce faci, gândești și spui? ....Iti pasă de nemulțumirea SA ??? Consideri că firul vieții tale, adună zi după zi și an după an, DOAR pentru că Dumnezeu PERMITE?


Îți pui vreodată una din aceste întrebări?

Ar fi bine să începi să te gândești și să le iei pe rând și să vezi ce răspuns ai putea să dai.


Nu-mi spune că mergi la biserică și spui nu știu ce rugăciuni făcând mătănii și pupând icoane.... ăsta e doar un ritual creat de om. Adevărata credință stă în inima ta și în crezul tău. Isus a spus și el acest lucru pentru oameni. NIMENI din afara ta, NU POATE INTERVENI IN LEGATURA TA CU DUMNEZEU !....oricât de sfânt îl consideri tu aici pe Pământ.

Când mergi la judecată, nu mergi cu nimeni ... esti TU și DUMNEZEU.


De ce omul îndrăznește și consideră aici pe Pământ că cineva ii poate mijloci legătura cu divinitatea ???

Cine este mai presus, de legătura pe care însăsi Dumnezeu a lăsat-o intre EL și OM ???