Găsește
lumina în tine, zeul din tine, eul superior. Treseste-te din somn si traieste cu adevarat , constient.
Ești o ființă care deține toată cunoașterea
lumii, a Universului. Ai ajuns atât de jos pentru că ai limite aici.
Te-ai născut fără nici o conoștință, deci ceea ce știi sunt doar învățăturile
acestei lumi. Fii foarte atent că ce ai cunoscut si invatat aici, nu
este buricul acestui Univers, astfel încât să considerați învățăturile de aici
unice, să păstrați și sa le considerati adevărul absolut!
Tot ce este aici pe această planetă
sunt învățăturile umanității. De unde provin ele?.... nu se știe clar de unde
provin, dacă sunt cumva aduse de alte ființe din alte lumi sau sunt pur și
simplu coarnele conducatorilor celor din trecut, care au trebuit să
tină gloata in mană să fie docilă, să o poată manevra
mai usor, si cum nu era nici prea multă conștientizare în trecut, si cum
numai anumiti oameni aveau acces la invătătură.. atunci, iată astăzi
rezultatul; Omul crede cu tarie ce i s-a "băgat pe gat" de generatii
intregi. Nu lua de bun , tot ce spune lumea, iar apoi sa te lasi tarat si incorsetat de dogme. Incearca sa afli adevarul.
Conform istoriei consemnate in acte si cronici, în anul 325 impăratul Constantin a convocat la Niceea primul conciliu
ecumenic al bisericii creștine, care atunci A PUS BAZELE DOGMATICE SI CANONICE ale acestei religii crestine,
definind mai precis dogmele creștine de astăzi, drept răspuns la provocarea
reprezentată de erezia arianistă . Erezie a fost considerat de
atunci orice altceva care incălca
legea dată de el. A
ars pergamente lăsate de
apostoli , inscrisuri istorice de la Marea Moartă, … a schimbat tot ce dorea in biblie, ca să nu stie omul de
rand, pentru a fi cat mai usor de condus. Toți episcopii prezenți atunci s-au
declarat de acord cu pozițiile teologice majore propuse de proto-ortodoxie, dat
fiind că în acel moment alte forme de creștinism fuseseră deja excluse,
suprimate, reformate sau distruse.
Ceea ce creștinii numesc Vechiul Testament din
Biblie, este rezultatul activității a circa 100-150 scriitori diferiți,
provenind din cărturarii aflați în serviciul conducătorilor politici și
clericali din regatele Israelului și Iudeei antice. Cărțile acestea au fost
adunate în secolele I-II d.Hr. pentru a forma prima Biblie ebraica si reprezinta in mare parte DOAR istoria
poporului evreu de la facerea lumii pana in acele vremuri...
Scrierea Noului Testament s-a încheiat în jur de 120 d.Hr. Modificarea sa facuta de imparatul Costantin la primul conciliu
ecumenic al bisericii creștine din anul 325 de la Niceea, a continuat cu nenumarate modificari (stergeri
de text sau adaugiri in functie de interese) , până în anul 1522 d.Hr, aceasta fiind ultima modificare
consemnata de istoricii vremii. La origini a avut cincisprezece sau șaisprezece autori .
Invătăturile lui Isus lăsate omului, au fost denaturate sau scoase
total din context pentru ca omul să inteleagă cu totul altceva, sau , ce
se dorea de capii bisericii.
Mai tarziu, tot erezie si necredintă a fost considerată incalcarea legii
, si de catre INCHIZITIE, care a omorat milioane de oameni…chiar daca azi nu se
sufla un cuvant despre acest holocaust.
Iata
deci , daca priviti putin in urma in
istorie, daca aveti o minte deschisa si doriti sa intelegeti, legea
pamantului
a fost hotarata , scrisa si aplicata de pamanteni , oamenii conducatori
din
trecut ai acestei planete; nu de nu stiu ce inger sau arhanghel. OMUL
si-a facut-o
singur cu mana lui. A acceptat in nestiinta sa de viata si de carte, sa
fie
doar o OAIE din turma, iar, daca s-a intamplat vreodata ca cineva sa
intuiasca
sau sa inteleaga adevarul, a fost alungat, umilit si omorat.
Intunecatii acestei planete si-au facut bine
treaba inseland, zapacind si dezbinand bine lumea... ba i-am ridicat la
rang de
sfinti si ii si cinstim acum ( 21 mai - Sfintii Constantin si Elena
(mama lui), ca doar despre ei e vorba). Daca nu ma credeti , nu va
ramane decat sa cititi putina istorie.
Omule, găsește adevarul si alege-ti apoi calea cea buna. Lasă-i pe alții care nu pot sa
inteleaga, cu credințele lor , si gaseste adevarul tau. Fii bun , iubitor si
luminos asa cum te-a creat Dumnezeu. Uita de umilinta si nu te mai tara in
genunchi. Nu mai cersi, caci Dumnezeu a pus liberul arbitru in mana ta si
ai viata in mana ta. Ai puterea de-a alege unde sa te duci ; catre lumina Sa, fiind bun si traind o viata frumoasa,
sau catre intuneric traind toate cate le poti trece.
Nimeni nu te opreste sa alegi cum vrei tu. Deschide
ochii. Fii bun si bland si intelept iar viata ta va fi la fel.
Fiti binecuvantati de Dumnezeu cu
intelepciune
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu