Toți vă doriți o conexiune. O conexiune profundă, reală, care atinge sufletul. Și apoi ajungeți cu o valiză plină de etichete, așteptări și un mic caiet pe care scrie: „Cum ar trebui să se comporte această persoană pentru ca eu să mă simt iubit?”
Și te întrebi de ce toate astea par atât de grele.
Conexiunea este de fapt foarte simplă. E ca și cum ai întâlni pe cineva și ai vedea o scânteie divină în acea persoană... și în loc să o pui într-un borcan și să scrii un nume pe ea, pur și simplu stai și apreciezi lumina.
In momentul în care etichetezi pe cineva, îl diminuezi puțin. Nu într-un mod rău, ci doar într-un mod foarte uman.
Spui: asta ești tu, așa ar trebui să te prezinți, asta însemni pentru mine. Mă simt în siguranță, ca și cum ai pune un râu sălbatic într-un pahar.
Apoi râul începe să se comporte ca un râu... iar paharul are opinii.
Adevărata conexiune este mai degrabă ca a sta lângă râu și a-l lăsa să curgă. Observi, simți, uneori te cufunzi, alteori doar asculți sunetul. Nu-i ceri râului să se transforme într-un lac pentru a te simți tu mai confortabil.
Asta înseamnă să vezi divinul în celălalt. Recunoști că ceva viu se mișcă prin el și îl lași să se miște.
Ii dai libertate. Aștepti. Il lasi să fie.
Nu avea asteptări, ca și cum ai invita pe cineva să danseze, i-ai da o coregrafie și apoi te-ai enerva puțin când improvizează..... si va improviza căci e viu.
Iubirea adevărată, nu are tipar. E mai mult ca o muzică care vine din interiorul tău. O percepi sau nu. Dansezi pentru că muzica e acolo,in inima ta, nu pentru că cineva cântă notele potrivite.
Când iubirea izvorăște din interior, devine generoasă. Nu în sensul de a oferi lucruri, ci în sensul de a permite spațiu. Spațiu pentru ca celălalt să fie, să se schimbe, să te surprindă.
Și aici începe confuzia... atașamentul.
Atașamentul este ca și cum ai ține în brațe o pasăre frumoasă și te-ai gândi: este minunat, o voi păstra pentru totdeauna. Apoi îți strângi mâinile puțin mai tare, doar ca să fii sigur. Pasărea devine mai liniștită, puțin tensionată, iar o parte din magie deja se disipează.
Iubirea ar însemna deschiderea mâinilor și a privi păsărea care stă acolo... pentru că își dorește. Și chiar dacă zboară, tot simți frumusețea faptului că ai cunoscut-o.
Atașamentul necesită continuitate.
Iubirea apreciază prezența.
Atașamentul spune: continuă așa cum ești, ca să mă pot relaxa.
Iubirea spune: arată-mi cine ești astăzi.
Nu vă întâlniți ca să vă completați unul pe celălalt. Vă întâlniți ca două lumânări în aceeași cameră. Fiecare deja aprinsă, fiecare contribuind la căldură, fără a cere celeilalte să devină flacăra.
Sunteti două scântei divine care se contemplă si se bucură una de cealaltă....
Și aici, dragii mei... legătura prinde viață din nou. Sentimentele cresc. Strălucirea apare.
Așa începe adevărata iubire. Așa începe viata.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu