Lumea e plină de tot felul de suflete, din diferite seminții, chiar dacă avem trup de om cu toții. Binele meu poate să nu semene cu binele celui de lângă mine . Valoarea și insemnătatea diverselor plăceri diferă.
Dumnezeu ne-a adunat aici cu scopul de a învăța. Ne-a dat puterea de a alege singuri ceea ce credem și simțim noi că ne defineste cu adevărat . Să înțelegem fiecare către ce ne e drag să mergem, ce cărare apucăm , ce destinație alegem.
Trăim acum clipe grele căci , asta am creat pană în acest moment; asta este lumea pe care am croit-o după gândul și faptele noastre ale fiecăruia în parte. Nu e cazul să ne plângem și mai ales acum nu mai este timp.
Timpul nu se oprește și nici evenimentele nu pot fi oprite. Ceea ce se întâmplă acum este că adevărul începe și iese peste tot în jur, la lumină.
În fața acestor evoluții, situații incredibile, unii oameni își pierd credința în bine și speranța pentru un viitor luminos al pământului și al umanității. A trai in aceasta lume, devine din ce în ce mai greu. Ești închis, și înnebunit de frică. Frica este cel mai mare factor declanșator al bolilor. Mulți dintre voi absorb aceste vibrații și astfel ele vă distrug viața.
A gândi clar și a acționa cu compasiune este posibil numai dacă te îndepărtezi cât de bine poți de vibrația fricii.
Fiecare
boală, și boală a
minții, se bazează pe
lipsa luminii divine spirituale. Dacă legătura ta cu divinul este
consecventă, rămâi centrat în interior și aliniat spiritual.
Crucial în acest moment este conexiunea voastră interioară cu
Dumnezeu. Creația Sa
este peste tot în
jur, dar Ceatorul
poate fi întâlnit numai în interiorul tău. Nu este musai sa mergi la biserica sa fii cu Dumnezeu.
Dacă aveți copii, protejați-i creând o atmosferă de securitate acasă. Temerile trebuie ținute departe. Când copiii simt că părinții lor sunt liberi de frică, nici ei nu dezvoltă frici. Este esențial pentru copii să experimenteze o casă fără traume. Generațiile viitoare sunt modelate astăzi.
Grozăviile continuă să vină, nebunia crește, minciunile se deghizează din ce în ce mai nerușinate în adevăr și răul se preface a fi bun, și cu toții pare că acceptăm tăcuți, căci omul a uitat complet de sufletul lui , de divinitate, de bunătate , de iubire și ingăduintă!
Suferă ! ...suferă el , suferă animalele , suferă plantele , suferă apele , suferă vremea , suferă planeta insăsi, casa noastră, căci noi , pe toate le-am ignorat si le-am făcut rău incontinuu. Mulți au impresia ca au câștigat averi multe, că pot domina pe oricine , intreaga lume, prin puterea averii lor. Vă întreb; Ce ați câștigat dobândind lumea aceasta dar v-ați pierdut sufletul? Veti lua ceva cu cu voi la finalul vietii? Credeti ca urmasii va vor diviniza pentru averile stranse ?...si chiar de ar fi asa , mai are vreo inportanta pentru voi asa ceva ?
Cu știință și conștient de faptele sale, omul a dezlăntuit urgia de azi ce vine asupra noastră. Poate că acest proces această durere, va ajuta omenirea să se trezească odată și să lupte să vină înapoi în unitate.
Știu că sunt tot mai mulți cei pentru care binele lor, bucuria lor, nu pare să vină din Lumina Divină ci din partea opusă. Știu că sunt încă și cei care se incred în Dumnezeu și sunt tare deznădăjduiti...asteptand CEVA ce nu mai vine odata.
Nici unii și nici alții, să nu vă indoiti nici o clipă, chiar dacă ați auzit deja des acest lucru și poate nu îl mai auziți .... Fie că vă place, fie că nu, Lumina Divină va prevala , și dragostea va triumfa! căci NIMENI și NIMIC nu e mai presus de Dumnezeu creatorul a TOT și Toate.
Cei care va doriți „binele” cel venit dinspre întuneric , mai aveți încă de experimentat și de învățat , dar să nu uitați că tot de Dumnezeu Creatorul din lumină ați fot creat...doar alegerile voastre au dus sufletul vostru către uitare și întuneric.
Suntem suflete în mâinile lui Dumnezeu și suntem aici pe pământ , cu chip de oameni , pentru a ne îngriji de lumina propriilor noastre suflete. Să nu cumva să visati la venirea stelarilor Federatiei Galactice spre salvarea noastră. Nu ar avea sens și nu ar fi în conformitate cu planurile sufletelor noastre dacă forțele cerești ale luminii s-ar implica înainte ca noi înșine să devenim ceea ce sufletele noastre si-au propus. Atata vreme cat omul nu e in stare sa inteleaga ce trebuie sa aleaga ca sa traiasca bine, stelarul nu are ce ajutor sa dea, nu are nici un motiv sa se implice.
Voi înșivă puteti si veți provoca schimbarea acestei lumi.
Acum tot ceea ce era ascuns devine evident. Acest lucru durează încă ceva timp - și între timp forțele întunericului fac ravagii și luptă în ultima lor bătălie.
Pentru cei care își doresc lumina, rămâneți fermi și îndreptați-vă inimile pe deplin către Lumina Divină. Înconjurați-vă pe cat posibil cu oameni pozitivi și luminoși. Cereți forțelor cerești , ingerimii, să stea lângă voi și acestea vă vor sprijini ori de câte ori nu știți cum să procedați și să alegeți noi căi.
Acest „joc” al acestei lumi, se încheie curând. Am experimentat energia densă a acestei lumi și dorința noastră ne conduce spre lumină.
Când totul pare pierdut, lumina va câștiga. Viitorul pământ, va fi guvernat de lumină și dragoste.
Rămâi fidel cu tine însuți și persistă în a merge pe calea luminii. Folosiți aceste zile pentru a vă întări și perfecționa căci, dacă Inima ta urmează calea Iluminării ... descoperind mai mult din Sinele tău Adevărat, atunci recunoști că ești Lumină și, prin urmare, lucrezi / joci în acea Lumină.
Conștientizarea pas cu pas este cheia constiintei de sine , a sănătătii, a vieții lungi și în relațiile personale. Când mergi către Lumina Divina căutând spre bucuria sufletului tău, ești un om binecuvântat și ocrotit de îngeri și natură. Chiar dacă calea pare tare „ingustă”si presarată cu tot felul de obstacole, nimic nu e la întâmplare sau de prisos. Lasa-te în mâna lui Dumnezeu și la final, la fel ca lutul muncit și frământat al unei oale în mâna olarului, vei străluci frumos și curat și intărit în dragostea și dorința ta către frumos și iubire.
Nu uita; Creația Sa este peste tot în jur, dar Ceatorul poate fi întâlnit numai în inima ta.
Viața
ta, destinl tău si al lumii intregi, depinde de alegerile pe care le faci!
Ingerii luptă pentru fiecare suflet creat de Dumnezeu. Luptă și tu pentru sufletul tău.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu