MESAJ DE LA ASHTAR - SINELE TAU-LUMINA TA
ACCEPTATI SAU NU .....
Creați propria voastră realitate, ascultând pe cât mai mulți, fără a urma pe nimeni !
Gândurile noastre sunt o sabie puternică cu două
tăişuri care ne sculptează realitatea acum şi după ce murim, şi
ca şi rezultat, noi ne creăm atât paradisul cât şi infernul
propriu. Acum mai mult ca niciodată îmi dau seama că trebuie să
fiu extrem de atent la modul în care îmi focalizez gândurile şi
intenţiile.
Omenirea are încă mentalitatea infantilă să creadă că cineva din afară îi va rezolva problemele cu care se confruntă, ea neavând nicio obligație, nicio responsabilitate, alta decât cea de a se prosterna în fața divinității „celui de sus”.
Pentru tot ce traiti, acceptați sau nu, vina vă aparține. Desigur, sunteți interferați, sunteți manipulați, sunteți înjosiți, sunteți maltratați...dar toate astea există pentru că acceptați. Cine spune că nu a știut nu are decât să caute mereu și mereu, să se informeze, să descopere realitatea, să gândească, nu să plece capul a supunere.
Schimbarea gândurilor tale în putere și iubire va schimba complet realitatea vieții tale.
...Un om a venit la Dumnezeu și a zis: "Până nu voi vedea, nu voi crede!" Și Dumnezeu a răspuns: "Până nu vei crede, nu vei vedea."....
Ai curajul de-a trai cu adevarat in propria viata!
Namaste
Povestea celor trei porti
Un rege avea un fiu deştept şi curajos. Ca să-l pregătească pentru a înfrunta viaţa, îl trimise la un bătrân înţelept.
– Luminează-mă: ce trebuie să ştiu în viaţă?
– Vorbele mele se vor pierde precum urmele paşilor tăi pe nisip, dar o
să-ţi dau totuşi câteva sfaturi. În drumul tău prin viaţă, vei întâlni
trei porţi. Citeşte ce scrie pe fiecare dintre ele. O dorinţă mai
puternică decât tine te va împinge să le urmezi. Nu încerca să te
întorci, căci vei fi condamnat să retrăieşti din nou şi din nou, ceea ce
încerci să eviţi. Nu pot să-ţi spun mai mult. Tu singur trebuie să
treci prin asta, cu inima şi cu trupul. Acum du-te! Urmează drumul
acesta drept, din faţa ta.
Bătrânul înţelept dispăru şi tânărul porni pe drumul vieţii. Nu după mult timp, se găsi în faţa unei porţi mari, pe care se putea citi:
SCHIMBĂ LUMEA.
Asta era şi intenţia mea, gândi prinţul, căci chiar dacă sunt lucruri care îmi plac in această lume, altele nu-mi convin deloc.
Atunci începu prima sa luptă. Idealul său, abilitatea şi vigoarea sa îl
împinseră să se confrunte cu lumea, să întreprindă, să cucerească, să
modeleze realitatea, după dorinţa sa. El găsi plăcerea şi beţia
cuceritorului – dar nu şi alinarea inimii. Reuşi să schimbe câteva
lucruri, dar multe altele îi rezistară.
Anii au trecut. Într-o zi, îl întâlni din nou pe bătrânul înţelept, care-l întrebă:
– Ce-ai învăţat tu pe acest drum?
– Am învăţat să deosebesc ceea ce e în puterea mea, de ceea ce îmi
scapă; ceea ce depinde de mine, de ceea ce nu depinde de mine.
– Bine, zise bătrânul. Foloseşte-ţi forţele pentru ceea ce stă în puterea ta şi uită ceea ce-ţi scapă printre degete.
Şi dispăru.
Puţin după această întâlnire, prinţul se găsi în faţa celei de-a doua porţi, pe care stătea scris:
SCHIMBĂ-I PE CEILALŢI.
Asta era şi intenţia mea, gândi el.
Ceilalţi sunt sursa de plăcere, bucurii şi satisfacţii – dar şi de
durere, necazuri şi frustrări.
Prin urmare. se ridică contra a tot ce-l deranja sau nu-i plăcea la cei
din jurul sau. Încerca să le pătrundă în caracter şi să le extirpeze
defectele. Aceasta a fost a doua luptă a sa.
Într-o zi, pe când medita asupra
utilităţii tentativelor sale de a-i schimba pe ceilalţi, îl întâlni din
nou pe bătrânul înţelept, care-l întrebă:
– Ce ai învăţat tu, pe acest drum?
– Am învăţat că nu ceilalţi sunt cauza sau sursa bucuriilor sau
necazurilor, a satisfacţiilor sau înfrângerilor mele. Ei sunt doar
prilejul, ocazia care le scoate la lumină. În mine prind rădăcină toate
aceste lucruri.
– Ai dreptate, spuse bătrânul. Prin ceea ce ceilalţi trezesc în tine, ei
te descoperă pe tine însuţi, în faţa ta. Fii recunoscător celor care
fac să vibreze în tine bucuria şi plăcerea, dar şi celor care fac să se
nasca în tine suferinţa sau frustrarea, căci prin ei viaţa îţi arată ce
mai ai încă de învăţat şi calea pe care trebuie s-o urmezi.
Nu după multă vreme, prinţul ajunse în faţa unei porţi pe care scria:
SCHIMBĂ-TE PE TINE ÎNSUŢI.
Dacă eu sunt cauza problemelor mele, atunci înseamnă că asta îmi rămâne de făcut, îşi zise el şi începu lupta cu el însuşi.
Caută să pătrundă în interiorul său, să-şi repare imperfecţiunile şi
defectele, să schimbe tot ce nu-i plăcea în el, tot ce nu corespundea
idealului său.
După câţiva ani de luptă cu el însuşi, după ce cunoscu câteva succese,
dar şi eşecuri şi rezistenţă, prinţul îl întâlni iarăşi pe bătrânul
înţelept, care-l întrebă:
– Ce ai învăţat tu, pe acest drum?
– Am învăţat că există în noi lucruri pe care le putem ameliora, dar şi altele care ne rezistă şi pe care nu le putem învinge.
– Aşa este, spuse bătrânul.
– Da, dar m-am săturat să lupt împotriva a tot, a toţi şi chiar împotiva
mea! Oare nu se termină niciodată? Îmi vine să renunţ, să mă dau bătut
şi să mă resemnez.
– Asta va fi ultima ta lecţie, dar înainte de a merge mai departe,
întoarce-te şi contemplă drumul parcurs, răspunse bătrânul şi apoi
dispăru.
Privind înapoi, prinţul văzu în departare spatele celei de-a treia porţi pe care stătea scris:
ACCEPTĂ-TE PE TINE ÎNSUŢI.
Prinţul se mira că n-a vazut aceste cuvinte, atunci când a pătruns prima dată prin acea poarta, dar în celălalt sens.
În luptă devenim orbi, îşi spuse el. Şi mai văzu zăcând pe jos, peste
tot în jurul lui, tot ce a respins şi a învins în luptă cu el însuşi:
defectele, umbrele, frica, limitările.
Le recunoscu pe toate şi învăţă să le accepte şi să le iubească. Învăţă
să se iubească pe el însuşi, fără să se mai compare, să se judece, să se
învinovăţească.
Îl intalni din nou pe bătrânul înţelept, care-l întrebă:
– Ce-ai învăţat în plus, pe acest drum?
– Am învăţat că a urî sau a detesta o parte din mine, înseamnă să mă
condamn să nu fiu niciodată de acord cu mine însumi. Am învăţat să mă
accept în totalitate, necondiţionat.
– Bine, acesta este primul lucru pe care nu trebuie să-l uiţi în viaţă, acum poţi merge mai departe.
Prinţul zări în departare, cea de-a doua poartă, pe spatele căreia scria:
ACCEPTĂ-I PE CEILALŢI.
Şi în jurul lui recunoscu toate persoanele pe care le-a întâlnit în viaţa sa – pe cei pe care i-a iubit şi pe cei pe care i-a urât, pe cei pe care i-a ajutat şi pe cei pe care i-a înfruntat. Dar, spre surpriza sa, acum era incapabil să le vadă imperfecţiunile, defectele, lucrurile care altădata îl deranjau enorm şi impotriva cărora luptase.
Bătrânul înţelept apăru din nou şi-l întrebă:
– Ce-ai învăţat mai mult decât prima dată, pe acest drum?
– Am învăţat că, fiind în acord şi armonie cu mine însumi, nu mai am
nimic de reproşat celorlaţi şi nici nu mă mai tem de ei. Am învăţat să-i
accept şi să-i iubesc aşa cum sunt.
– Bine, acesta este cel de al doilea lucru pe care trebuie să-l ţii minte.
Continuând drumul, Prinţul zări prima poartă, prin care trecuse cu mult timp în urmă şi văzu ceea ce era scris pe spatele ei:
ACCEPTĂ LUMEA.
Privi în jurul său şi recunoscu acea
lume pe care a dorit s-o cucerească, s-o transforme, s-o schimbe. Fu
izbit de lumina şi frumuseţea tuturor lucrurilor, de perfecţiunea lor.
Şi totuşi, era aceeaşi lume de altă dată. Oare lumea se schimbase, sau privirea sa? Atunci se ivi bătrânul, care-l întrebă:
– Ce-ai învăţat pe drumul acesta?
– Acum am învăţat că lumea este oglinda sufletului meu. Că eu nu văd
lumea, ci mă văd în ea. Când sunt fericit, lumea mi se pare minunată;
când sunt necăjit, lumea îmi pare tristă. Ea nu este nici veselă, nici
tristă. Ea există, atât. Nu lumea mă necăjea, ci starea mea de spirit şi
grijile pe care mi le făceam. Am învăţat să o accept fără să o judec,
fara nici o condiţie.
– Acesta este cel de al treia lucru important pe care nu trebuie să-l uiţi. Acum eşti împăcat cu tine, cu ceilalţi şi cu lumea!
Eşti pregătit să porneşti spre ultima încercare: trecerea de la liniştea
împlinirii, la împlinirea liniştii, spuse el şi dispăru pentru
totdeauna.
“Daca vrei sa trezesti
intreaga omenire, atunci trezeste-te tu pe de-a-ntregul; daca vrei sa
elimini suferinta din lume, atunci elimina tot ce este intunecat si
negativ in tine.
Cu adevarat, cel mai mare dar pe care il ai de oferit este propria ta transformare!”
inteleptul era Lao Tzu
Stii tu ce inseamna sa fii liber ?
Fiți frumoși și frumosul va deveni viața voastră.
AM FACUT DIN RELIGIE UN CIRC
"...... Mintea religioasă nu are nimic de-a face cu credinţa în Dumnezeu; ea nu are nicio teorie, filosofie sau concluzie, deoarece este neînfricată, şi prin urmare nu are nevoie de credinţă.
De-a lungul istoriei, teologiei am fost asiguraţi de liderii religioşi că dacă facem anumite ritualuri, dacă repetăm unele rugăciuni sau mantre, in conformitate cu anumite tipare, suprimându-ne dorinţele, controlându-ne gândurile, sublimându-ne pasiunile, limitându-ne poftele, practicând abstinenţa sexuală, iar după ce ne-am torturat suficient mintea şi corpul vom putea descoperi ceva dincolo de această mică viaţă. Şi asta este ceea ce milioane de aşa-zişi oameni religioşi au făcut de-a lungul timpului, fie în mod izolat, retrăgându-se in deşert, în munţi, intr-o peşteră sau rătăcind dintr-un sat in altul cu un bol de cerşit, sau în grup, mergând la o mănăstire, forţându-şi mintea să se conformeze unui model stabilit. Doar o minte torturată, o minte fragmentată, care vrea să scape de întreaga criză, care neagă lumea exterioară şi este plictisită, monotonă prin disciplină şi conformare – o astfel de minte, oricât de mult ar căuta, va găsi doar ceea ce este in conformitate cu propriile sale distorsiuni.
Gândiţi-vă la un medic care este specialist ORL-ist, şi care a practicat timp de cincizeci dc ani. Care este cerul lui? Cerul său este nasul şi gâtul, evident!
Religia in sensul acceptat al cuvântului a devenit acum o chestiune de propagandă, cu un interes deosebit, cu multe proprietăţi, cu o înaltă ierarhie, cu un sistem birocratic al “spiritualităţii”. Religia a devenit o chestiune de dogmă, de credinţă şi ritual, ceva care este complet separat de viaţa noastră zilnică. Puteţi crede sau nu in Dumnezeu; doar că credinţa are foarte puţin sens în viaţa zilnică unde vă înşelaţi, vă distrugeţi, sunteţi ambiţioşi, lacomi, geloşi, violenţi. Tu crezi în Dumnezeu sau intr-un mântuitor, sau într-un guru, şi totuşi te menţii atât de departe încât aceştia nu-ţi pot atinge cu adevărat viaţa ta de zi cu zi.
Religia, aşa cum este acum, a devenit un fenomen extraordinar care nu are nicio validitate. Religiile din întreaga lume, acum, sunt total lipsite de sens. Noi dorim o distracţie spiritulă şi astfel mergem la biserică, la templu sau moschee, dar asta nu are nimic de-a face cu suferinţa noastră zilnică, cu confuzia şi ura. Un om care este cu adevărat serios, care vrea cu adevărat să descopere dacă există ceva mai mult decât acest lucru îngrozitor numit existenţă, trebuie în mod evident să fie total liber de dogmă, de credinţă, de propagandă, el trebuie să se elibereze de structura în care a fost adus pentru a fi un “om religios”.
Religia organizată este doar o copie urmând autoritatea, tradiţia şi frica, mai degrabă decât să urmeze exemplul, idealul. Religia a devenit rutină, religia a devenit o repetare zadarnică de ritualuri, practicarea disciplinelor, impunerea credinţelor care nasc doar obiceiuri şi imitaţii. Când mintea şi inima sunt captive în imitaţie ele se ofilesc. Mintea şi inima trebuie să fie alerte, capabile de profunzime, pătrundere şi înţelegere, dar atunci când toate acestea sunt realizate ca o maşină de înregistrare şi redare, acestea încetează de a mai fi vii.
Un mare număr de oameni ascultă de tot felul de yoghini şi profesori care le spun ce să facă, oferindu-le un slogan, unele mantre, un cuvânt care le va aduce experienţe extraordinare – ştiţi la ce anume mă refer. Există ideea controlului sexual pentru a avea mai multă energie spre a-l descoperi pe Dumnezeu şi întreaga implicaţie religioasă din asta. Gândiţi-vă la toţi acei săraci sfinţi şi călugări care se torturează pentru a-l găsi pe Dumnezeu! Şi Dumnezeu – căci există aşa ceva – nu vrea o minte torturată, o minte sfâşiată, distorsionată, sau care a devenit plictisită şi care trăieşte în monotonie.
Separarea dintre viaţa religioasă şi lume este chiar esenţa spiritului lumesc. Mintea tuturor acestor oameni călugări, sfinţi, reformatori nu este diferita de mintea celor care sunt preocupaţi doar cu lucrurile care le oferă plăcere.
Am investigat întregul domeniu al existenţei, aşa că nu mă înşel. Mintea este foarte clară cu privire la toate acestea, nu ca o concluzie, nu ca o idee, ci cu adevărat. Apoi se mişcă în domeniul pe care omul l-a investigat şi a fost prins în diverse forme de iluzie; substituie imaginile şi face imagini sacre, venerând simbolurile şi uitând realitatea, construind în jurul acestor simboluri, a acestor imagini, mari şi minunate catedrale, temple şi moschei. Eu văd toată această degradare produsă de nenumăraţi guru cu sistemele lor, cu pofta lor pentru putere, bani şi degenerarea activităţilor lor. Văd toate acestea. Deci mintea nu va fi prinsă în niciunul dintre aceste lucruri.
Singura preocupare a religiei este transformarea totală a omului. Iar tot circul care se face in jurul său este un non-sens. De aceea, adevărul nu poate fi găsit în niciun templu, biserică sau moschee, oricât de frumoase ar fi. Frumuseţea adevărului şi frumuseţea pietrei sunt două lucruri diferite. Singuri deschideţi uşa incomensurabilului sau a închisorii omului; a libertăţii şi cealaltă a sclaviei gândirii.
Mintea religioasă este ceva cu totul diferit de mintea care crede ....."
Citat din Cartile lui Jiddu Krishnamurti







