Fiind preveniți că atașamentul mai devreme sau mai târziu aduce suferiță, dorim să ne detașăm. Atașamentul este plăcut, dar percepând suferința datorată lui, trebuie să fim satisfăcuți, să ne bucurăm în alt mod, prin detașare.
Deci. pentru a evita suferința cultivăm detașarea.
Căutăm sa fim detașati, pentru a nu suferi, pentru a nu fi răniți interior...căutăm să fim mulțumiți, satisfăcuți. Fugim de atașamente la detașare doar pentru multumirea, liniștea si pacea din noi. Fugim de suferintă, fugim de incătușarea sufletului nostru prin lanturile imaginare ale atașamentului.
Deci, ceea ce noi căutăm cu adevărat este satisfacția, simțim nevoia de a fi satisfăcuți prin orice mijloace.
Suntem dependenți sau atașați deoarece ne oferă plăcere, securitate, putere, sentimentul de bunăstare, chiar dacă există suferință și frică.
De asemenea căutăm detașarea pentru plăcere, pentru a nu suferi, pentru a nu fi răniți interior. Pană la urma noi căutăm plăcerea, satisfacția.
Fără a condamna sau justifica, trebuie să căutăm să înțelegem acest proces, pentru că dacă nu l-am înțeles, nu există nici o cale de ieșire din confuzia și contradicția noastră.
Poate fi vreodată pofta, dorința satisfăcută, sau este o cursă fără sfârșit?
Fie că râvnim la lucruri mici sau mari, dorința este întotdeauna dorință, un foc care arde, și ceea ce este consumat de acesta devine imediat cenușă, dar dorința de a fi satisfăcuți rămâne, ea nu este niciodată arsă, niciodată consumată, neexistând nici un sfârșit al acesteia.
Și totuși ....Atașamentul și detașarea sunt la fel de înrobitoare și ambele trebuie să fie depășite.
Krishnamurti
🙏.🙏.🙏. și 🙏.
RăspundețiȘtergere