Cele zece boli transmise spiritual

 


1) SPIRITUALITATEA FAST-FOOD: Constă în a crede că există remedii rapide și ușoare pentru a elimina suferința și a evolua spiritual. Transformarea spirituală nu poate fi rapidă deoarece procesul spiritual în sine constă în a lăsa deoparte graba și a respecta ritmurile naturale ale cuiva.

2) SPIRITUALITATE IMITATIVA: este tendinta de a vorbi, imbraca si/sau actiona asa cum ar trebui sa faca o persoana spirituala. E ca și cum ai purta o piele de leopard pentru a arăta ca un leopard.

3) MOTIVAȚII CONFUZE: Deși dorința de a crește este autentică, ea este adesea amestecată cu alte motivații precum apartenența, a fi iubit, a fi special sau chiar a fi superior și a împlini ambiția personală.

4) IDENTIFICAREA CU EXPERIENȚELE SPIRITUALE: apare atunci când ego-ul, după ce trăiește o experiență spirituală, își însușește aceasta, astfel încât își permite să creadă că totul despre sine provine din aceste experiențe spirituale, care sunt de fapt stări tranzitorii care transcend ego-ul.

5) EUL SPIRITUAL: Când o persoană se identifică excesiv cu concepte și idei spirituale, tinde să fie invulnerabilă la critici, astfel încât creșterea sa încetinește. El devine o ființă impenetrabilă, ruptă de lume.

6) PRODUCEREA ÎN MASĂ A MAESTRILOR SPIRITUALI: În prezent există multe tradiții spirituale care dau titluri unor oameni care sunt departe de a-și fi atins măiestria spirituală și încă se vând ca maeștri spirituali. Problema nu este că acești profesori pregătesc alți oameni, ci că se vad ca au atins un grad ridicat de măiestrie.

7) MANDRIE SPIRITUALĂ: persoana, după ce a atins un grad real de spiritualitate, stagnează acolo, scuzându-se în această cunoaștere pentru a nu continua să crească. Este adesea legat de un sentiment de superioritate, de a fi mai bun decât alții.

8) MINTE DE GRUP: Descrisă și ca gândire de grup, mentalitate de cult sau boală ashram, apare atunci când oamenii aparținând unui anumit grup acceptă norme implicite despre cum să gândească, să vorbească, să se îmbrace și să acționeze. Persoanele cu acest „virus” îi resping pe alții care nu respectă acest regulament.

9) COMPLEXUL OAMENILOR SELECTAȚI: Este convingerea că „grupul nostru este mai evoluat, mai puternic, mai iluminat sau pur și simplu mai bun decât restul”. Este diferit să credem că am găsit cel mai bun grup pentru noi decât să credem că este cel mai bun grup.

10) VIRUSUL MORTAL: "DEJA AM AJUNS"::: Această boală este atât de puternică încât are potențialul de a ucide creșterea spirituală. Este ceva de genul „Am ajuns la capătul creșterii spirituale, nu mai am nimic de învățat”. În acel moment, creșterea spirituală încetează, este ca și cum ne-am fi ucis sufletul.

 

Adaptat din: „Ochii larg deschiși: cultivarea discernământului despre spiritual.

(Transcrito de @despertarodivino)



Gândurile și sentimentele creează realitatea fizică.

 

 

 

 

 

 

 

Oamenii care caută sincer ridicarea la stări superioare de conștiință vor fi cu siguranță martori la situații dizarmonice, dar nu trebuie să se implice intrinsec în ele. Așa cum ne-a învățat Isus: „Fiți în lume, dar nu din ea!” El a mai spus: „Scutură-ți praful de pe picioare și lasă-ți pacea să-ți revină!” ( BIBLIE).

Viata o sa va mai puna in fata multe lucruri rele, oameni cu mica intelegere, probleme, necazuri mari pentru unii, lucruri care or sa incerce sa va scoata de pe cale. Este vremea ca voi cei ce ati facut cativa pasi in evolutia proprie sa fiti foarte atenti cu voi, sa nu lasati nimic sa va miste de pe calea propriei voastre evolutii.

Lumea asta are nevoie de iubire! 

Trebuie să vă amintiți Lumina! Există frumusețe și pace pentru toți.

Există pace pentru toate animalele și o șansă pentru înflorirea naturii din nou! Lumina este o alegere. Pentru unii, lumina era atât de strălucitoare încât întunericul părea mai ușor.

Nimeni nu poate fi forțat să primească LUMINĂ SACRĂ. Ea poate fi doar oferită.

Dumnezeu dorește ca tu să ai o conștiință mare , să gândești , să reușești să înțelegi ce e cu tine , cu gândurile tale cu sentimetele tale , cu faptele și vorbele tale. Ca orice părinte , dorește intelepciune pentru copiii săi. Asta poate veni doar odată cu o constiintă mare.

Se spune că în lumea asta a pământului , sunt adunate tot felul de spirite din lumi diferite și că fiecare are firea sa.

Indiferent de unde ai fi , din ce lume și din ce semintie ai proveni, în primul rând ești OM. Nimeni și nimic nu te împiedică să fii blând și iubitor. Este alegerea ta dacă alegi să fii de partea întunecată dar , mai devreme sau mai târziu, pământul și Divinitatea te vor purta acolo unde îți este locul dacă nu dorești să fii o Lumină tu insăti si să rămâi in lumea Luminoasă care se naște aici , acum.

Fiecare gând e o energie. Fiecare cuvânt e o energie. Fiecare sentiment e o energie. Fiecare faptă e tot o energie. Dacă te aștepți să ai parte de Lumina, belșug și frumos atunci când tu creezi numai energii întunecate, te înșeli. 

Dumnezeu alege azi.





CUVINTE SI FAPTE

Voi nu trebuie sa meritati iubirea lui Dumnezeu, ea este o constanta pentru toata lumea. In fata lui Dumnezeu trebuie sa va duceti cu sfintenie, evlavie si cu multa iubire. Fiti responsabili pentru cuvintele si faptele voastre, ele nu sunt mesaje de la sufletul vostru. Eliberati mizeria din voi, construiti ceva frumos pentru voi  si lumea intreaga. 
Sunteti suflete sensibile, aveti nevoie de iubire, de frumos, de pace, de lucruri care sa va faca sufletul fericit. In orice conditii ,sa ramaneti in natura voastra divina, este adevarul sufletului vostru, sa nu lasati sa puna stapanire pe voi eruptii de nervi, vorbele jignitoare, atitudini neiubitoare. 
Intodeauna sa cautati bunatatea din voi, sa ramaneti integrii, sa lasati judecatile , supararile, sa examinati cu atentie mesajele spiritului vostru, dar si mesajele trimise spre voi de semenii vostri. 
Voi vreti respect, respectati si voi la randul vostru viata  si planeta, tratati cu dragoste si compasiune totul, rugati-va la Dumnezeu sa gasiti intodeauna noi moduri de a comunica in iubire.
 Onorati-va profund intre voi, folositi energia sa construiti ceva pozitiv in lume. Sa nu va mai concentrati mintea pe comportamente copilaresti, deoarece este nevoie de lumina si iubirea care sta in voi, ca voi sa cresteti.





Singurul lucru care contează AZI și AICI

 


Singurul lucru care contează
AZI și AICI, este lupta pentru propriul suflet, la nivel personal, mai mult decât orice altceva.

Fii o Lumină, o Bucurie și Pace în haosul din jur. Fiind o lumină prin tot ceea ce faci, trăind cu bucurie, este SANSA TA!

Asta este șansa noastră de a trece cât mai lesne prin urgia din jur.

Nu toți oamenii au puterea de a se trezi spiritual, caci nu toți sunt pe același nivel ... la fel cum și copiii nu sunt toți de aceiasi vârsta și deci trebuie să fie în clase diferite caci au înțelegere diferita.

Trezirea spirituală nu este o cale ușoară și nici o cale garantată către desăvârșirea fericirii și abundenței. De fapt, este un drum dificil și stâncos. Este confortabil și convenabil să stai în sistem, să dormi și să nu cunoști adevărul. („Fericiți cei săraci cu duhul!”)

Trebuie să alegi dacă să treci prin viața ta ca infanterist sau dacă vrei să faci o schimbare în lume și să-ți decizi propria viață.
Fiecare trebuie să urmeze ceea ce el crede din adâncul inimii sale că este corect, și pe care să-l compare cu ceea ce vede în realitate.

Nu spun că trebuie să bagi capul în nisip să nu mai vezi să nu mai auzi ce e în jur!... Ci să cauți invătătura și bobul de bine din ce vezi în jurul tău.

Aici nu este vorba despre a „învinge” Cabala, ci despre puterea fiecăruia de a se concentra să se păstreze mereu autentic, consecvent cu convingerile lui intime și profunde. Tot ceea ce trebuie să facă ființa umană este să urmeze interesele și îndemnul sufletului său, nu pe cele ale comunității. Făcând asta , constiintă lângă constiinta, ia nastere de la sine, intregul cel luminos.

Este lăsat ca indivizii să-și găsească propriul drum printr-o junglă de înșelăciune și încercări deliberate de a le opri evoluția. Dezinformarea și rapoartele false lasă multe suflete confuze cu privire la ceea ce este cu adevărat adevărul, dar acesta este acolo, așteaptă să fie găsit.

Odată ce te poți comporta în așa fel încât evenimentele din exterior să nu afecteze sau să interfereze cu viața ta, ești cu siguranță pe drumul spre succes.

Dacă permiteți vibrațiilor voastre să scadă, este posibil să atrageți entități negative către voi, dar puteți atrage și acele entități cu o vibrație mai înaltă atunci când mențineți un nivel pozitiv adecvat.

Deschide ochii, fii conștient de lumea din jurul tău , caută și cumpăneste și LUPTA (prin ceeea ce alegi să faci) pentru sufletul tău. ESTE TOT CE CONTEAZA AZI. 

 

„A nu ști este rău, dar a nu vrea să știi este mai rău”.

Prea mulți dintre oameni nu cunosc ADEVARĂRILE SUPERIOARE și prea mulți nu doresc să le cunoască.

Oportunități de IUBIRE, PACE, VINDECARE, CUNOAȘTERE și ABUNDANȚĂ ne sunt oferite de DUMNEZEU.

Câți vor accepta oportunitățile?

Doar CREATORUL SUPREM știe cu adevărat.


Ridică-te și stai în picioare pentru ziua de mâine

 


 

De când omul a uitat de el și Dumnezeu, cu fiecare pas, cu fiecare zi, cu fiecare generație, cu fiecare mileniu, omul a tot căzut și s-a prăbușit mai adânc în întuneric. Cu fiecare generație, copilului, i s-a părut firesc să-și trăiască viata cu mai multă teribilitate decât au trait-o părinții lui, căci voia „ceva” , simțea că vrea mai mult deși nu intelegea ce anume vrea, ce anume lipsește. Urâtul din viața oumului a devenit normalitate și stare firească; tot mai urât și mai intuneacat cu fiecare pas.


Umanitatea , lumea aceasta s-a prăbușit și a uitat de frumos , de iubire și lumină, de suflet și de legătură sa directă cu Dumnezeu. S-a lăsat purtată și dominata de frică. A acceptat să se supună de frica inchizitiei la legea bisericii indiferent care ar fi ea, iar azi, generația de azi, CREDE că biserica așa a fost din mosi strămosi. Crede în această minciună care i-a fost băgată pe gât cu forța acum câteva sute de ani, și azi, omul refuză să primească ce ii ofera Dumnezeu spre a se salva și a ieși din groapa acestui iad pe care îl trăiește azi.


Omul a învățat sa trăiască în frică și dominare, să fie bănuitor și suspicios față de orice iese din tiparele pe care le cunoaște, a învățat că în fata lui Dumnezeu trebuie să se târască și să implore , a învățat ca s-a născut din păcat și că este impur, a învățat ca dacă regretă cumva și se spovedește preotului, păcatul poate fi șters și luat de altcineva de pe umerii săi , a învățat ce i s-a tot spus despre Dumnezeu, neânțelegând că defapt nu pe Dumnezeu îl slujeste ci se inchină și dă putere întunericului. A renunțat la sufletul său fără a se gândi măcar o clipă că judecându-l pe Dumnezeu, cerându-i socoteală, nu face decât să se afunde tot mai adânc.


Omule, deschide ochii și ascultă cu luare-aminte șoapta ingerilor care îți vorbesc și te tot călăuzesc clipă de clipă. Acceptă miracolul din viața ta și darul divinitătii.

Celor care și-au dat seama de cărarea pe care sunt mânați de gloata lumii azi și au hotărât sa meargă înapoi în lumina lui Dumnezeu, ii indemn să se lase purtați de îngeri, și sa meargă cu încredere înainte , oricat de dificil li s-ar parea la primii pași, oricat de multe obstacole le va ridica întunericul în cale spre a-i întoarce, oricat de mare li se va parea negura din calea lor.

Lasati-vă în mâna lui Dumnezeu . Nu vă fie teamă si nu vă considerati nedemni și păcătosi. Dacă ați avut puterea să vedeți ce e greșit în viața voastră, înseamnă că sunteți deja salvați când luați hotărârea să nu mai faceți aceleași greșeli. Aveți încredere și credință. Misiunea ta omule este să creezi cerul și pământul nou.

Nu poți întoarce trecutul. Nu poți schimba ce s-a’ntamplat, dar .....

Vei salva ziua de AZI, .... te vei gândi la MAINE .


Dacă nu poți schimba nimic din ce-a fost ieri ...

Ridică-te și stai în picioare pentru cerul nou si pământul nou de mâine .

 

 

 

 

CUM SA RAZBESC SI SA TRAIESC IN LUMEA ASTA ?

 


  





Omul a greşit şi greşeşte mai departe, incurcând ierarhia valorilor spirituale cu cele materiale. 

A căutat să se bucure de lumea prezentă, ne-gândindu-se decât prea puţin sau prea târziu la lumea viitoare şi veşnică.

Speriat de scurtimea vieţii sale şi vrând să guste din cât mai multe din posibilităţile oferite de lume, omul a devenit rob al acesteia, în acest mod, pierzând grija faţă de fericirea viitoare şi veşnică. El vrea să câştige viaţa aceasta prezentă, însă ajunge să le piardă şi pe ea, şi pe cea viitoare.

Aceasta gresala a omului, a permis intunericului sa vina in viata sa, a permis si nasterea unui Sistem de control foarte bine organizat in decursul a mii de ani. Toate roțile din mașinăria lor, bani, armata si religie , sunt conduse la nivel inalt. Grija lor cea mai mare a fost insa educatia. In timp, bazandu-se pe uitare si necunoastere , au deformat totul . 

Astazi omul a uitat cu desavarsire si nu mai stie ca mintea lui este mult mai puternică decât ni se permite să înțelegem datorită controlului cunoștințelor pe care le-au stăpânit.  

A fost impins deasemenea sa creada ca legatura sa cu Dumnezeu trebuie mijlocita de cineva caci el este un nevrednic si un pacatos.  A fost invatat ca trebuie ca alta persoana sa se roage pentru el, si ca dorinta si cuvantul său nu sunt deajuns de curate in fata lui Dumnezeu.  Aceasta gresala a omului ar putea fi reparata si viata lui ar avea alt curs .

Lumea exterioară este oglinda lumii interioare. Framantarea si suferinta sufletului vostru se vede in jurul vostru chiar daca nu va dati seama. Indiferent unde este focusul atenției unei persoane , ea va obține mai mult din asta.

Dacă o persoană este scufundată într-o viață plină de probleme și suferințe, atunci, sub adevărata Lege a Atracției, va primi doar mai mult din același lucru. Totul este percepție și acorduri pentru a vedea și interpreta lucrurile. Vă creați literalmente propria realitate pe baza a ceea ce vă atrage atenția.

Este operațiunea de bază a Legii Atracției și toți oamenii sunt supuși acestei legi, indiferent dacă le place sau nu, sunt de acord sau nu, o înțeleg sau nu. Este ca si  gravitația pe o planetă, este doar acolo și trăiești sub influența ei.

 

Aveți atât de mult control asupra a ceea ce atrageți și nu vă dați seama.

Fii concentrat pozitiv! Mereu! Nu vă gândiți la modul în care matricea vă hărțuiește sau ce va fi. Nu vă gândiți la membrii familiei cu care nu mai doriți să vă ocupați, altfel ei vor apărea. Nu vă temeți de lucrurile pe care nu doriți să le faceți, altfel se vor întâmpla și va trebui să le faceți. Păstrați-vă concentrarea absolut, total și complet asupra a ceea ce doriți, nu asupra a ceea ce nu doriți. Nu vă framntați gândurile cu ceea ce nu doriți, deoarece va trebui să vă ocupați de ele. Nu vă gândiți la lucruri de care vă temeți sau nu doriți să se întâmple, pentru că le veți crea. Gândește-te doar la ceea ce vrei. Ori de câte ori aluneci, vei ști pentru că lucrurile care nu-ți plac vor începe să se întâmple. Veți ști că ați gândit ceva ce nu doriți pentru că va fi acolo, pentru a vă chinui. 

 

Dacă nu ați reușit să o faceți înainte, faceți-o acum: deveniți un gânditor pozitiv. Să vrei întotdeauna binele pentru tine și pentru ceilalți. Asumați-vă responsabilitatea deplină pentru fiecare gând pe care îl credeți.

Asumați-vă responsabilitatea pentru fiecare gând, pentru că toate contează. Fiecare dintre ele.

 

Mintea ta este cel mai bun prieten sau cel mai rău dușman al tău, depinde de modul în care îl folosești. Concentrarea este totul, deci concentrați-vă numai asupra binelui și a ceea ce doriți pentru dvs. și pentru ceilalți. Nu trebuie decât să dorești și sa ai această intenție pentru tine și pentru toate celelalte ființe!

Fiți iubire și veți avea toată puterea universului care vă respectă totdeauna dorința și alegerile. Nu judeca, nu aprecia, nu avea îndoieli asupra realizării. Dacă treci dorința prin pietrele de moară ale judecății, o distrugi, o sfarmi în mii de bucățele, și vei rămâne depare de acea Putere Sursă de Energie Divină.

Ascultă-ți inima, urmeaz-o și lasă-o să se extindă pentru a-ți arăta cât de mari, frumoase și iubitoare pot fi rezultatele.


Astăzi , dacă crezi în mass-media te vei pierde în propria-ți capcană a minții.

Nu uitați niciodată: frica anihilează puterea pe care o ai. Majoritatea maselor de oameni sunt înghețate într-o realitate de durere și suferință, dar nu sunt dispuse să accepte ideile noi și expansive care le-ar elibera de încarcerarea limitărilor autoimpuse. De ce? ...pentru că asa s-a dorit să stiti , să ganditi, să vă fie teamă să credeti altceva, să nu indrăzniti să credeti altceva, să nu intelegeti că aveti o putere imensă in voi...să stati cat mai departe de Dumnezeu.


Creează-ți propriile cronologii. Uită de Matrix. Nu vă poate face rău decât dacă îl lăsați.

Aveți atât de mult control asupra a ceea ce atrageți și nu vă dați seama. Invață cum să-ti folosesti darurile divine. Prima regulă este că îți creezi realitatea, așa că gândește-te la lucruri frumoase pe care vrei să le ai în viața ta.

 

Fii frumos, si lumea ta va fi frumoasă. Dacă vrei, vei răzbi prin zbuciumul acestei lumi. Totul e in mana ta, chiar dacă nu reusesti să intelegi acest mecanism acum.


Fiti binecuvantati

 

Eliberare completă a frecvențelor dimensionale inferioare

 

Frecventa corpului inseamna starea voastra de zi cu zi.

Va simtiti lipsiti de energie, frecventa este foarte mica. 

Vitalitatea de viata va arata unde va situati ca si frecventa a corpului ,sau a mintii. Sufletul cere eliberarea acestor energii prin starile care le resimte, mintea este cea care trebuie sa inteleaga ca este timpul sa elibereze presiunea acumulata.

”Spalati-va” de frecventele mici cat mai des posibil. Somnul este si el bine venit cand simtiti ca sau dus puterile, cand mintea este obosita. Mintea este oglinda voastra, acolo veti gasi amintirile trecute, este ca si cum ati deschide o carte si ati rasfoi prin ea. Vechiul este acolo, abia asteapta sa ajungeti la pagina respectiva ca el sa reinvie subit in voi si sa va provoace din nou stari rele. Privind in trecut cat mai des posibil ,va analizati la nivel profund cat de bine ati facut curatarile de frecvente joase. 

Nu incercati sa asterneti uitarea peste trecutul vostru, nu este solutia ideala, doar vindecati acele puncte din trecut care v-au provocat probleme. Vindecarea elibereaza energia acumulata in acel punct, o energie care este destul de rea, daca ea are puterea ca peste ani sa va bulverseze din nou. 

Fiti foarte atenti la ceea ce se intampla in voi si in jurul vostru. Intodeauna sa aveti la indemana butonul care sa inchida robinetul care aduce spre voi fluxul energiilor negative. 

Cand simtiti ca sunteti coplesiti de viata, intrebati-va daca nu cumva v-ati lasat dusi de val, daca nu cumva ati intrat prea tare in adancimea problemei respective si ca ea va luat cu ea si sufletul. 

Permiteti lucrurilor care va inconjora, situatiilor, oamenilor sa faca parte din simtirea voastra cu moderatie, nu permiteti ca ce va inconjoara sa va afecteze la nivel profund.

Nu duceti lucrurile la extrem, pentru ca profunzimea trebuie sa fie permanent viabila, sanatoasa, in masura sa se redreseze rapid, sa fiti capabili de o vindecare si o eliberare rapida. Este o lectie sa faceti cunostinta cu profunzimea voastra, cu capacitatea voastra de regenerare ,cu voi insiva, cu mintea voastra, cu intelegerea voastra. 

Miracolele apar numai daca le aduceti la voi, ele sunt create de voi, de nimeni alcineva. 

Miracol este sa intelegeti cine sunteti voi, sa reusiti sa va cititi in profunzimi, sa vedeti cum sunteti si ce intelegeri detineti. Daca ati reusit citirea interna, ajungerea la voi, nu mai este greu deloc drumul iesirii din iluzia care va inconjoara. Nu va trebuiesc nici ghizi, nici invataturi, nici permisiuni sa faceti ceva, aveti clar in fata voastra situatia si modelul dupa care trebuie sa mergeti in viata. Voi sunteti modelul acela. Inchideti o usa si deschideti alta usa, intrati in noul model de viata, acolo construiti futurist. 

Aveti grija sa nu aduceti modele vechi de idei, comportamente, ganduri, atitudini si alte lucruri din vechi. Sunteti pe Noul Pamant, un pamant sacru, este spatiul vostru intim, acest Nou Pamant, sau Noua Era, sa fie in voi insiva. 

Lasati lumea externa cu drumul ei, fiecare trebuie sa invete calea spre el insusi, doar atunci sa trezit cu adevarat.