LABIRINTUL - Cine va câștiga la sfârșitul zilei?


 

Chiar daca el  se crede buricul universului si in micimea sa se lasa convins de soapte intunecate  care ii gadila Ego-ul si care ii spun ca e cel mai tare, omul acestei planete, are o arie foarte restransa de cunoastere; numai de aici si pana dincolo. Numai cand ajungi si afli un dram de adevar  din oceanul cunoasterii adevarate , intelegi cat de nestiutor traiesti aici in lumea asta, indiferent de meseria pe care o ai. Unii au avut un destin in care au avut parte de invatatura, multa invatatura, iar altii au calatorit mult in toate zarile pamantului - aparent, ei au o alta cunoastere fata de ceilalti . Indiferent in ce tabara te afli , ce destin ti-a harazit Dumnezeu in aceasta viata, poti sa fii convins ca nimic nu e  la intamplare; fiecare  a  primit exact ce are nevoie sufletul sau,  pentru ceea ce urmeaza  sa se petreaca pe pamant. Nimeni nu este dezavantajat in vreun fel. 

  Chiar daca la prima vedere nu pare, exista beneficii incredibile în perioada  prin care treci azi. Aceasta include posibilitatea de a va redefini cine sunteți, de a vă trezi autenticitatea, unicitatea și de a vă aduce esența sufletului în lume. Amintiți-va ca sunteți într-o călătorie grozavă care nu numai că va aduce beneficii ființei umane,  ci aduce și transformare și schimbare sufletului vostru, descendenților voștri strămoși și generațiilor viitoare.

Lasă  înțelepciunea sufletului să te ghideze și să găsească modalități de a reînvia speranța într-o lume pe moarte.

 Aveți alături de voi și în spatele vostru o legiune de îngeri. Aceștia vă susțin. Vă șoptesc idei care duc la alegeri de toate dimensiunile, pozitive, de colaborare și constructive. Acestea pot fi rugăciuni, apeluri telefonice, postări, articole, discursuri sau participări…. Nu există mici o mișcare fara un rost dar, fiecare dintre ele, vă duce mai aproape de iubire, pentru că, în cele din urmă, sălașul vostru este acolo in iubire.

 E timpul să alegi și să decizi.

Faceți  tot, la ceea  ce vă puteți gândi ca să promovați  iubirea și libertatea și vindecarea  și reformarea…. Reforma este necesară și are legătură cu acest moment. Vă  ”re-formați”  acum societatea și sistemul de guvernare. Veniți în acest moment cu intenție și sa stiti ca nu sunteți ne-echipați pentru această treabă.

Aveți acum în fața voastră posibilitatea să manifestați vindecarea. Va fi diferită de orice ați experimentat înainte, datorită scopului său. Este vindecarea lumii voastre.

Întotdeauna promovați iubirea pentru că acolo veți găsi libertatea pe care o căutați. Iubirea vă cere să-i acceptați pe toți participanții și să-i întâmpinați cu bucurie.

 Iubirea si libertatea… Agățându-vă de ele în gândirea și în conversațiile voastre, promovându-le în postări și acțiune, veți vedea puterea lor de a vă uni. Puterea lor de a vă conecta și uni, de-a vă aduna și construi comunități, de-a întări și susține;  este cu mult mai puternică decât forța distrugerii. Vă angajați acum într-un fel de război al frecvenței.

Trebuie să aveți încredere în voi. Intuiția vă va spune în ce direcție să o luați. Trebuie să ne oprim și să vedem ce putem învăța. Toate cartile care s-au scris despre New Age, discutii si comentarii despre ascensiune, nemurire,  guru si alti maestri; cu totii v-au explicat,  cum a fost drumul lor catre adevar, cum au gasit ei  CALEA catre lumina. Pana la urma,  esenta si scopul tuturor, este gasirea caii catre libertate,  si catre lumina Divina.

 Voi, trebie sa stiti ca fiecare are povestea sa si nu exista doua la fel pe tot pamantul. Destinatia este aceiasi pentru toti, insa, drumul este asa cum il vede si il alege fiecare.

 A crede că nimic nu se schimbă pe Pământ, că totul merge prost nu ajută ...

Și găsirea drumului nu este o energie de supraviețuire de care avem nevoie acum, ci, o energie renascentistă.

Implică să te recunoști și să fii foarte clar despre ceea ce este necesar în tine. Daca descoperi  in tine puterea de a intelege ce ai gresit si de ce, daca intelegi ce te deranjeaza si de ce , daca intelegi ce teama  ai in tine si de unde vine, vei putea sa intelegi si ca iubirea este  esentiala pentru tine, ca doar ea este cea care te poate scoate din acest labirint urat si intunecat in care ne zbatem aceasta viata.

Cine ne-a indrumat gresit pasii pana acum in acest labirint ?

Cine a dorit ca noi să ne pierdem si să nu mai fim in stare să găsim lumina si să  si  uităm cine suntem si că dorim să iesim ?

Va fi provocator în perioada următoare...si fiecare din voi a stiut incă inainte de nastere că asa va fi .  Ascultati soaptele ingerilor care vă sulfa in ureche si incetati  odată pentru totdeauna să vă pierdeti energia si să tot căutati vinovati căci scopul nostru este cu totul altul. 

 

Cine  va câștiga la sfârșitul zilei? … depinde de alegerea voastra a fiecaruia din voi.....

 

 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu