SCHIMBAREA - DRUMUL CATRE LUMINA




 Drumul spre Dumnezeu este lung si greu pentru cine este legat de alceva, de iluziile lui sau ale lumii. La Dumnezeu ajung doar cei ce invata sa paseasca pe acel drum ce duce la Dumnezeu, restul bajbaie prin propria lor viata si prin ceea ce s-a inventat de-a lungul timpului pe acest pamant.
Elitele intunecate ale pamantului, chiar daca sunt speriate acum, ele vor intensifica atacurile lor si vor incerca prin orice mijloace,  sa impiedice trezirea umanitatii,  iar pe cei treziti sa nu poata comunica,  pentru a arata si altora adevarul, incercand sa-i discrediteze si sa fie vazuti ca fiind nebuni.
Simtim cu totii ca asistam la o schimbare totala. Lumea noastra a inceput  deja schimbarea ei, care poate dura cateva saptamani sau ani si ani . Totul depinde doar de noi, de fiecare din noi.

Este cam greu sa faci ce iti dicteaza inima in aceste zile, nu toata lumea poate sa faca ce doreste. Nu traim in Rai sa avem aceasta posibilitate  la indemana mereu, mai ales cand este vorba de a face ceva ce ne aduce traiul de zi cu zi.
Fiecare din noi, poate totusi sa gaseasca macar cateva minute  pe zi, in care sa faca in asa fel, ca sufletul lui sa fie multumit si fericit, sa simta ca ii face placere. Fiecare poate sa mearga cu gandul catre Creator, catre visul unei lumi bune si frumoase. Poti pentru cateva clipe sa cauti si sa recunosti, sa vezi constient iubirea din jur si sa incerci sa observi si sa intelegi ce se intampla. Poti  sa incerci sa il vezi pe Creator in fiecare din fiintele si oamenii din jurul tau. Cateva clipe petrecute in meditatie, contemplare si rugaciune care sa atinga spiritul, va vor fi de mare folos.

Este un bun moment pentru a spune, că adesea rugaciunea nu este înțeleasă corect. Rugaciune înseamna fiecare gand, sentiment, intenție și fapta care are loc în viața fiecaruia dintre voi, daca în tot ce faceți puneți sentimentul devoțiunii și iubirii. Viața însași este o continua rugaciune, daca ea este traita în iubire, cinste, demnitate și modestie.
Chiar daca ai sa observi ca pentru unele persoane din jurul tau, universul lor va ramane dizarmonios si dificil, daca mintea ta e centrata pe ideia unitatii cu Creatorul, propriul tau univers va deveni  armonios. Acest lucru  nu se va realiza prin eforturile voastre, ci prin simpla iubire a Creatorului. Credinta ta este cheia.
Este nevoie de multa credinta si curaj ca sa mergi inainte, urmand imboldurile acelea interioare, mai ales atunci cand actiunea pe care o intreprinzi li se pare altora curata nebunie. De aceea, nu poti s-o faci fara credinta totala si o cunoastere interioara.

Aceasta  pandemie care se manifesta astazi pe pamant, va duce la vindecarea ranilor profunde ale societații cauzate de nedreptate, înșelaciune și stratificare financiara.
Mulți vorbesc despre „când lucrurile vor reveni la normal”. Vise!  Acel „normal” nu se va mai întoarce!
Lumea va deveni diferita de ceea ce a fost pana acum; acea lume va fi drastic diferita de ceea ce a fost înainte ca virusul acesta „sa-și faca de cap”.
Nu legile, banii, sau tehnologia vor face diferența, ci voința oamenilor, noua lor conștiința. Cei ce aleg sa ignore aceasta schimbare care a pornit deja, si se tin strans de ce este vechi, de ceea ce a fost, isi vor urma  calea aleasa, …probabil in alte parti, in alte vieti.

Tu ești cel care determina viitorul. Acesta este motivul pentru care este dificil de facut o prezicere, deoarece din moment în moment potențialul se poate schimba. Gandurile tale sunt mai puternice decat îți dai seama și influența ta asupra evenimentelor poate schimba rezultatul. Acesta este motivul pentru care doresc sa subliniez, nevoia de a fi în orice moment pozitiv. Amintiți-va ca va atrageți catre voi , pe ceea ce va concentrați și ca toate sufletele se afla în diferite etape ale evoluției în acest moment.   

Desi este divin,  caci e parte din Dumnezeu, omul, prin comportamentul sau, a coborat si a cazut in constiinta si vibratie tot mai jos.  Dumnezeu lasa totul la indemana, si normal ar fi ca omul sa puna mana sa proceseze totul , sa faca totul corect.
Sunt multe feluri de mesaje; unele contin multa lauda si spun despre om ca e bine, ca a reusit, ca s-a trezit si are o vibratie mare (mesaje care plac si pe care toti le cauta).... Altele (foarte putine) cam taie in carne vie, si dau cu adevarul peste ochi cum se spune (care am observat ca nu plac, si sunt ocolite chiar ). Adevarul este unul singur, iar voi puteti sa discerneti si singuri care este , privind in jurul vostru la oameni, si la mersul lumii in general. Catastrofele planetare  si dereglarile  climatice,  sunt  un semn al slabei evolutii a oamenilor, un semn al constiintei mici, un semn al necredintei. Aceasta lume a devenit, un IAD AL CELOR VII, si asta datorita alegerilor si comportamentului uman.
 Incearca omule , si nu pierde aceasta sansa, care vine odata la  26.000 de ani pe pamant. Deschide ochii!  Hrănește-ți sufletul cu tot ce te ajută să te ridici. Dacă te obișnuiești să  trăiești în frecvența iubirii, realitatea ta îți va schimba comfortul fără efort, ești de neoprit!  Chiar ești o ființă puternică…dar care se joaca nesabuit cu puterea sa!
Nu vă temeți, eliberați-vă mintea de matrice, concentrați-vă atenția asupra a ceea ce doriți, dar mai ales, bucurați-vă, fiți fericiți, zâmbiți, cântați, dansați, iubiți. Multumiti cu recunostinta  lui Dumnezeu pentru “putinul” de astazi din viata voastra , pentru ca maine sa fie mai mult.
Fiti liberi !... Cercetati!... Invatati! …Iubiti! ...  si fiti senini si traiti in bucurie si recunostinta , pentru ca El , Tatal , sa poata sa va daruiasca totul.

Aveti grija cui slujiti !







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu