In ultimile
zeci de ani, peste tot s-a repetat obsedant ideia ca, omenirea va mai exista doar daca va fi religioasa, altfel va fi sortita pieirii. Cei care au lansat aceasta
ideie, ori au avut scopurile si interesele lor, sau nu au stiut cum sa spuna
clar pentru ca sa se stie. Omul trebuie defapt sa inteleaga ca;
A
fi religios inseamna
a te incadra in dogme, in tiparele si legea biserici sau templului credintei
tale, a le respecta intr-o oarecare masura asa cum fiecare considera. Este ceea ce omul a fost invatat si a pomenit inca de cand s-a
nascut si ii vine greu sa accepte sau sa mai inteleaga altcumva si altceva. S-a
obisnuit cu dogma invatata la biserica, cu randuiala ei, si considera ca este
deajuns. Multi considera ca “ si-au
facut datoria”, daca au mers pe la biserica, au tinut cateva zile
putin post si au rostit poate cate o rugaciune, altii isi chinuie trupul.. fiecare dupa cultul sau.
Sau, altfel
spus, a fi religios, este acceptarea a ceva la nivelul mintii pentru a aduce
confort si siguranta, pentru a te simti impacat ca ai respectat randuiala bisericii. E
calea mintii de a eticheta sau de a controla experienta. Este doar o chestie mentala. O impacare a subconstientului. Nu are
prea mare legatura cu inima, sufletul si credinta adevarata izvorata din
sentiment si simtire.
A
fi Credincios,
inseamna a avea incredere deplina si totala, izvorata din inima in Dumnezeu. Inseamna
a sta in starea completa de a nu sti, acceptand, indiferent ce apare din
inconstient. A fi credincios inseamna a avea in tine puterea sa te abandonezi
total in mana lui Dumnezeu, traind si respectand
legea Lui, stiind si fiind convins ca nimc nu te va atinge. A fi credincios
inseamna a avea si o constiinta destul de mare, caci iubirea pentru “grauntele”
de Dumnezeu, sufletul tau, ce salasluieste in tine si iti da viata, nu te lasa
sa faci multe faradelegi, nu te lasa sa calci legea divina. A fi credincios
inseamna, a avea grija pe cat posibil si de cel de alaturi de tine, a face cat
de putin , macar un gest. Credinta ca Dumnezeu e in tot si toate in cele ce te
inconjoara, nu te lasa sa treci nepasator pe langa cel in nevoie. Poate ca e
Karma lui pe care trebuie sa o traiasca, dar tu, macar cu un sfat, cu o vorba,
poti sa ajuti, nu sa treci nepasator sa-l lasi disperat, sa creada si sa-i incolteasca
in minte ideia ca el e al nimanui si nici Dumnezeu nu-l iubeste si nu mai vrea
sa stie de el…. caci acesta e inceputul
drumului pierzaniei sufletului. A
fi credincios inseamna, a nu face rau altei fiinte, a nu rade de ea si a nu o
desconsidera, orice ar fi ea, oricum ar arata ea, oricat de neevoluata ar fi,
caci tu , trebuie sa recunosti divinul in tot si toate, caci suntem un TOT. Mai simplist explicat, - e ca si cum, ficatul
din tine, ar face rau rinichilor si in felul asta tu, intr-o zi, ai sa te
prabusesti. A fi credincios inseamna, a vedea si recunoaste frumosul si armonia in tot ce te inconjoara, caci peste tot este un echilibru intre bine si rau, frumos si urat, pozitiv si negativ.... A fi credincios inseamna, a asculta atent glasul ingerilor in
mintea ta si povata lor, nicidecum a ignora ceea ce spun ei.
Cumpaniti
si alegeti; Ce
este adevar?
Ceea ce spune omul preot in biserica sau templu, care a
invatat ce sa va spuna la facultate sau ce-i deicteaza capii
bisericii?
… sau …
Glasul ingerilor divini pe care
SINGURI il auziti?
***
Sunt foarte multe de vorbit, de subliniat si amintit pe marginea credintei, caci credinta ESTE sau NU ESTE. Nu exista jumatati de masura. Eu nu indemn pe nimeni ce anume
sa faca, nu va trasez carari pe care sa mergeti. In cateva cuvinte, am dorit sa
explic logic, pe intelesul tuturor, pentru ca fiecare sa gandeasca la el, sa se
analizeze si sa aleaga, fiind constient si sa ii fie foarte clar ce vrea. Aceasta
alegere a fiecaruia din noi, ii va marca viitorul.
Revenind la ideia de la inceput, cu existenta omenirii doar daca e religioasa ... Eu afirm si sustin ca degeaba va fi religioasa, indiferent ce religie va alege omenirea ca etalon. Daca nu va fi credincioasa, nu va mai fi, caci alegerile omului necredincios , duc catre dezastre, razboi si tot ce este urat.
Revenind la ideia de la inceput, cu existenta omenirii doar daca e religioasa ... Eu afirm si sustin ca degeaba va fi religioasa, indiferent ce religie va alege omenirea ca etalon. Daca nu va fi credincioasa, nu va mai fi, caci alegerile omului necredincios , duc catre dezastre, razboi si tot ce este urat.
Concentrați-vă pe voi , azi. Încredeți-vă că
mâine Dumnezeu va va da intelepciune si veți
fi ghidat și veți ști ce să faceți. Veți ști ce este bine și cel mai bine
pentru dvs. Curăță-ți trupul, curăță-ți gândurile și duhul tău să te ghideze.
Să
vă amintiți întotdeauna că este suficient pentru toată lumea caci
Dumnezeu isi iubeste deopotriva toti copiii fara a face diferente. Diferentele
le creati doar voi singuri prin alegerile voastre. Când Îl veți cunoaște cu adevărat pe Dumnezeu, veți fi bine
ghidați în viață. De aceea spune Scriptura:
“Mai întâi cercetează împărăția Domnului…”
Impletiti credinta adevarata cu religia daca doriti, dar
alegeti sa credeti, sa fiti buni, blanzi si drepti in tot ce faceti respectand legea divina.
Fiti binecuvantati orice veti
alege.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu